- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Leul s-a apreciat uşor la deschidere, în linie cu regiunea
Moneda naţională s-a apreciat la deschiderea sesiunii interbancare de luni, iar cotaţiile au coborât până la 4,2650 - 4,2670 lei/euro, în linie cu evoluţia valutelor din regiune, susţinută de creşterea încrederii în zona euro, potrivit dealerilor.
În debut, băncile schimbau euro pentru 4,2690 - 4,2720 lei, nivel puţin mai ridicat faţă de cel de la sfârşitul sesiunii de vineri, de 4,2680 - 4,2690 lei/euro.
Ulterior, paritatea a coborât treptat, iar în jurul orei 10:10 operaţiunile se perfectau la 4,2650 - 4,2670 lei/euro.
Potrivit dealerilor, valutele ţărilor din regiune consemnau şi ele câştiguri uşoare, pe fondul sentimentului pozitiv din zona euro. Pe de altă parte, euro a continuat să se aprecieze în faţa dolarului, după ce vineri a atins un maxim al ultimelor două luni faţă de moneda americană.
Evoluţia euro a fost susţinută vineri de aşteptările privind consolidarea fondului european de stabilitate financiară, dar şi de creşterea încrederii oamenilor de afaceri în economia Germaniei, deşi temerile legate de problema datoriilor suverane se menţin.
Cursul de referinţă afişat vineri de Banca Naţională a României (BNR) a coborât cu 0,2 bani, la 4,2651 lei/euro. Banca centrală a anunţat joi o referinţă de 4,2671 lei/euro. Leul s-a apreciat pentru a patra sesiune consecutiv în raport cu moneda americană, iar cursul a scăzut cu 1,09 bani, de la 3,1623 lei/dolar la 3,1514 lei/dolar.
Dobânzile practicate de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au urcat uşor luni, de la 1,91 - 2,41% la 2,5 - 3,5%, întrucât luni este prima zi a noii perioade de rezervă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Eva Longoria dezvăluie că familia ei nu mai locuiește în Statele Unite după victoria lui Trump. Unde s-a mutat actrița
-
Un comandant ucrainean, acuzat că a dezvăluit secrete militare ruşilor
-
Sorin Grindeanu anunţă că se va circula de săptămâna viitoare pe încă 32 de kilometri din Autostrada Moldovei
-
Armata israeliană susţine că a ucis un comandant al organizaţiei Jihadul Islamic Palestinian
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO