- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Leul s-a depreciat, în urma pierderilor din regiune
Moneda naţională a înregistrat deprecieri aproape pe tot parcursul şedinţei interbancare de joi, în ton cu pierderile înregistrate de valutele din regiune, iar la închidere cotaţiile se situau la 3,6065 - 3,6150 lei/euro.
Leul s-a depreciat, în urma pierderilor din regiune (Imagine: Mediafax Foto)
"Leul s-a depreciat aproape pe tot parcursul şedinţei, în ton cu valutele ţărilor vecine, pe fondul sentimentului negativ dat de forţa dolarului în faţa monedei europene, iar volumele tranzacţionate au fost reduse în a doua parte a şedinţei", a afirmat dealerul unei bănci.
Primele tranzacţii ale zilei au fost realizate la 3,5675 - 3,5725 lei/euro, în creştere comparativ cu închiderea de miercuri, de 3,5550 - 3,5600 lei/euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Sorin Grindeanu anunţă că se va circula de săptămâna viitoare pe încă 32 de kilometri din Autostrada Moldovei
-
Armata israeliană susţine că a ucis un comandant al organizaţiei Jihadul Islamic Palestinian
-
Viktor Orban afirmă că UE trebuie să regândească sancţiunile aplicate Rusiei. Care este explicaţia lui
În prima oră de tranzacţionare, interesul jucătorilor străini de a cumpăra lei a fost întâmpinat de acelaşi deficit de lichiditate existent şi în zilele trecute, ceea ce a determinat cursul de schimb să coboare la un minim de 3,5325 - 3,5375 unităţi.
În jurul orei 13:05, tranzacţiile se perfectau la 3,6180 - 3,6210 lei/euro, iar în jurul orei 15:00 cotaţiile au crescut la 3,6250 lei/euro.
Ulterior, însă, cotaţiile au coborât din nou, pe fondul unor volume mici de tranzacţionare, iar la închidere se situau la 3,6065 - 3,6150 lei/euro.
Banca Naţională a României a afişat joi o rată de referinţă de 3,6140 lei/euro, cu 2,31 bani mai mare decât cea din ziua anterioară.
Băncile au afişat joi dobânzi la depozitele plasate (ROBID) şi atrase (ROBOR) în scădere. Astfel, pentru depozitele cu scadenţa la o zi se plasau la 14-27,81% faţă de cele publicate miercuri, de 18,89 - 57%, iar pentru cele la o săptămână ratele s-au situat la 14,04-28,5%, comparativ cu nivelul de 15,96-46,19%.
La jumătatea zilei, băncile nu mai împrumutau lei pe piaţa monetară şi afişau dobânzi doar pentru atragerea de depozite în moneda naţională, păstrându-şi fondurile întrucât joi, 23 octombrie, este ultima zi pentru constituirea rezervelor minime obligatorii la BNR.
Pe piaţa monetară, ratele de dobândă la depozitele atrase cu scadenţa la o zi s-au situat la 15 - 18%, iar pentru contractele swap au urcat până la 600-750% pe an.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO