- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Leul s-a depreciat uşor spre finele sesiunii, iar cursul a urcat spre 4,11 lei/euro
Moneda naţională s-a depreciat spre finalul sesiunii interbancare de marţi, pe volume reduse de tranzacţionare, iar cotaţiile au urcat spre 4,11 lei/euro.
În jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,1100 - 4,1120 lei/euro, cu 0,65 bani peste nivelul de luni seară, de 4,1035 - 4,1055 lei/euro.
Primele cotaţii s-au situat la 4,1040 - 4,1065 lei/euro la deschidere, iar până jumătatea zilei cursul a consemnat oscilaţii reduse în jur de 4,1050 lei/euro.
Potrivit dealerilor, paritatea a început să urce treptat în a doua parte a zilei, iar maximul a fost de 4,1120 lei/euro.
Valutele din regiune afişau şi ele deprecieri reduse faţă de euro, jucătorii acţionând cu prudenţă după ce miniştrii finanţelor din zona euro au discutat pentru prima dată ideea unor negocieri cu investitorii în obligaţiuni ale statului elen pentru extinderea perioadei de rambursare a datoriilor de către Grecia.
Banca Naţională a României (BNR) a publicat marţi o rată de referinţă de 4,1051 lei/euro, nesemnificativ mai jos faţă de cea de luni , de 4,1054 lei/euro.
Leul s-a apreciat şi în raport cu dolarul, iar paritatea de referinţă a coborât cu 1,88%, de la 2,9093 lei/dolar la 2,8905 lei/dolar.
Dobânzile practicate de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au scăzut foarte uşor, de la 2,74 - 3,24% la 2,72 - 3,22%, iar randamentele cu scadenţa la o săptămână au urcat de la 3,19 - 3,69% la 3,24 - 3,74%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Incendiul izbucnit în Dâmboviţa după un accident între 2 cisterne, una încărcată cu GPL, stins / Două cisterne s-au ciocnit pe DN 72, în Dâmboviţa.
-
Zelenski: Dependenţa Slovaciei de reusrsele Rusiei este o mare problemă de securitate pentru Europa
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO