Leul se apreciază – 4,1835 lei/euro

Publicat: 30 04. 2009, 13:18
Actualizat: 06 11. 2012, 09:19

Referinţa anunţată joi reprezintă un nou nivel minim al ultimelor două săptămâni, un curs de schimb inferior a fost anunţat de banca centrală la 15 aprilie, când paritatea s-a situat la 4,1736 lei/euro.

Pentru dolarul american, banca centrală a afişat o referinţă de 3,1447 lei/dolar, cu 2,45 bani mai jos faţă de cursul de miercuri.

Primele tranzacţii de joi s-au realizat la 4,1700 – 4,1730 leri/euro, după ce la închiderea şedinţei anterioare paritatea se situa la 4,1930 – 4,1965 lei/euro.

După deschidere cursul a urcat uşor, până la 4,1820 – 4,1850 lei/euro, însă în jurul orei 10:00 cotaţiile au revenit la nivelul de la deschidere.

La jumătatea zilei, transferurile din piaţa interbancară se realizau la un curs de 4,1825 – 4,1845 lei/euro.

BNR a anunţat miercuri o rată de referinţă cu 3,16 bani sub nivelul de marţi, la 4,1974 lei/euro. Pentru dolar, BNR a calculat un curs de 3,1692 lei/dolar, în scădere cu 7,84 bani faţă de referinţă.

Băncile comerciale au afişat, joi, dobânzi de 9,72 – 10,22% pentru depozitele cu scadenţa la o zi, în scădere faţă de ratele din miercuri, de 10,11 – 10,61%. Pentru plasamentele la o săptămână, dobânzile au scăzut de la 10,42 – 10,95%, la 9,95 – 10,45%.