- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (12.05.2011, 13:33)
- Monica Juganaru , Monica Juganaru ,
Leul se depreciază - 4,0997 lei/euro
Moneda naţională s-a menţinut pe depreciere în prima parte a sesiunii de joi, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs cu 1,55 bani mai mare, de 4,0997 lei/euro.

Leul se depreciază - 4,0997 lei/euro (Imagine: Doru Nica/Mediafax Foto)
În sesiunea de miercuri banca centrală a anunţat un curs de 4,0842 lei/euro.
Totodată, leul s-a depreciat mai accentuat în raport cu dolarul, astfel că BNR a afişat un curs de 2,8978 lei/dolar, cu 6,22 bani peste nivelul precedent, de 2,8356 lei/dolar.
Potrivit unor dealeri, sentimentul negativ a fost generat de deprecierea euro la minimul ultimelor trei săptămâni faţă de dolar, moneda europeană fiind percepută cu un grad mai ridicat de risc decât cea americană.
Deşi analiştii ING Bank estimează o traiectorie relativ statică în sedinţa de joi pentru leu, aceştia nu exclud ca în urmatoarele zile cursul să atingă 4,11 lei/euro.
"Această idee se datorează ingrijorărilor privind forţa aprecierii recente exprimate de banca centrală, îngrijorări ce ar putea să o determine să permită asemenea episoade de depreciere", se arată într-un raport zilnic emis joi de băncă.
În debut, euro era cotat la 4,0980 - 4,0990 lei, peste nivelul de la închiderea de miercuri, când băncile schimbau euro pentru 4,0870 - 4,0900 lei.
Ulterior, paritatea a mai crescut până la 4,1035 lei/euro. Până la jumătatea zilei, cotaţiile au rămas aproape de 4,1 lei/euro.
Dobânzile afişate joi de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au crescut uşor, de la 2,73% - 3,23% la 2,83 - 3,33%. De asemenea, au urcat şi dobânzile pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână, de la 3,07% - 3,57% la 3,15 - 3,65%.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe