Prima pagină » Economic » Boureanu: Nu ştiu la ce „mari bărbaţi” s-a referit şeful statului. Mărirea TVA e decizia premierului

Boureanu: Nu ştiu la ce „mari bărbaţi” s-a referit şeful statului. Mărirea TVA e decizia premierului

Deputatul PDL Cristian Boureanu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că nu ştie la "ce mari bărbaţi politici" s-a referit preşedintele Traian Băsescu când i-a criticat pe cei care au susţinut creşterea TVA, dar a apreciat că decizia finală de mărire a TVA aparţine premierului şi ministrului de Finanţe.
Boureanu: Nu ştiu la ce

Nu ştiu la ce bărbaţi politici se referă preşedintele, dar ştiu că în astfel de situaţii decizia finală aparţine premierului, eventual cu ministrul de Finanţe„, a precizat Boureanu.

El a spus că a fost printre cei care au susţinut că salariile trebuie reduse la 1 ianuarie, nu cu şase luni întârziere.

Nu comentez neapărat afirmaţia preşedintelui Băsescu, dar sunt printre cei care au susţinut că salariile trebuiau reduse la 1 ianuarie, nu cu şase luni întârziere, şi atunci nu am fi fost singurul Guvern din Europa care a redus salariile cu 25%, şi ar fi redus doar cu 12,5% şi în acelaşi timp păstrarea TVA ar fi însemnat o reducere a pensiilor, probabil o măsură mai corectă din punct de vedere economic, dar cu costuri politice mai mari”, a explicat Cristian Boureanu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la o conferinţă organizată de „Ziarul Financiar”, că creşterea TVA la 24% a fost o eroare politică, susţinută inclusiv de „marii bărbaţi care s-au duelat la Convenţia PDL”, care a întârziat ieşirea din recesiune cu cel puţin şase luni.