Liderii europeni strâng rândurile în jurul postului de director general al FMI - Bloomberg

Liderii europeni au strâns rândurile în jurul postului de director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), considerând că învestirea unui european la vârful instituţiei este esenţială în contextul crizei datoriilor de stat din zona euro, transmite Bloomberg.

Urmărește
7 afișări

Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, considerat unul dintre candidaţii cu cele mai mari şanse la alegerile prezidenţiale de anul viitor din Franţa, a fost arestat la sfârşitul săptămânii trecute la New York şi acuzat de tentativă de viol.

Magistraţii au decis că oficialul trebuie să rămână în arest până la judecare, deoarece dispune de posibilităţi de a părăsi teritoriul Statelor Unite.

Presiunile pentru demisia sa de la şefia FMI s-au intensificat semnificativ marţi, mai mulţi oficiali din zona euro sugerând că Strauss-Kahn ar trebui să se gândească serios la retragerea din funcţie.

Secretarul general al Trezoreriei Statelor Unite, Timothy Geithner, a declarat că FMI trebuie să numească în mod oficial un lider interimar, deoarece "este evident" că Strauss-Kahn se află într-o situaţie din care nu poate conduce instituţia.

Ministrul Finanţelor din Austria, Maria Fekter, a declarat marţi la Bruxelles că Strauss-Kahn riscă să aducă prejudicii de imagine FMI. Ministrul Finanţelor din Spania, Elena Salgado, s-a distanţat la rândul său de şeful FMI, afirmând că acesta trebuie să se hotărască dacă vrea să demisioneze, având în vedere "natura extrem de gravă" a acuzaţiilor care i se aduc.

Şi senatorul american republican Mark Kirk a cerut demisia şefului FMI.

Miza este funcţia de director general la instituţia financiară care a aprobat anul trecut împrumuturi de urgenţă de 91,7 miliarde de dolari şi asigură o treime din acordurile de finanţare externă ale ţărilor europene.

Arestarea lui Strauss-Kahn ar putea fi o ocazie pentru marile economii emergente de a pune capăt tradiţiei ca Fondul Monetar Internaţional să fie condus de un european, iar Banca Mondială de un american, care dăinuie de la înfiinţarea instituţiilor după cel de-Al Doilea Război Mondial.

"Nu e vorba de o lipsă de talent, în Europa sau în ţările emergente, pentru înlocuirea lui Strauss-Kahn. A avut loc într-adevăr o rebalansare treptată a puterii economice şi a reprezentării în conducerea instituţiilor financiare internaţionale către pieţele emergente, însă instituţiile ca FMI şi Banca Mondială sunt încă înclinate accentuat către Vest", comentează Joseph Tan, economist-şef pentru Asia la Credit Suisse Private Bank Singapore.

Oficialităţile europene s-au grăbit în ultimele zile să apere dominaţia Europei asupra funcţiei de director general al FMI, notează Bloomberg.

Miniştrii finanţelor din Suedia, Spania şi alte state membre UE au declarat că este nevoie ca potenţialul succesor al lui Strauss-Kahn să fie european, în contextul rolului important jucat de FMI în soluţionarea crizei datoriilor de stat din zona euro.

Oficialii sud-africani şi sud-coreeni au cerut însă un candidat din partea pieţelor emergente, în timp ce Brazilia a sugerat că nu va insista în acest sens. Guvernul chinez a cerut "un proces corect şi transparent" de desemnare a unui nou şef FMI.

"Dacă se gândesc serios la asta şi cred într-adevăr că este timpul să propună un candidat şi să obţină funcţia, atunci trebuie să se mişte repede. Dacă stau şi aşteaptă, va fi din nou un european", a arătat Morris Goldstein, fellow la Peterson Institute for International Economics şi fost oficial FMI timp de 24 de ani.

Cel mai vehiculat nume pentru o candidatură europeană la şefia FMI este ministrul Finanţelor din Franţa, Christine Lagarde. Pe de altă parte, premierul britanic Gordon Brown le-ar fi transmis prietenilor săi că se bucură de "sprijin global" pentru candidatura sa, potrivit Financial Times.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că sunt "motive serioase" ca funcţia de director general al FMI să rămână în Europa, poziţie susţinută marţi şi de ministrul belgian al Finanţelor Didier Reynders şi omologii săi Anders Borg, din Suedia, Jan Kees de Jager, din Olanda, şi Elena Salgado - Spania.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici