Liderii G20 au convenit crearea unui set de indicatori care să semnaleze riscul unei crize economice

Liderii G20 au convenit crearea unui set de indicatori care să semnaleze din timp riscul producerii unei crize economice, în condiţiile în care oficialii europeni din acest for vor participa vineri, la Seul, la o întâlnire de urgenţă privind datoriile Irlandei.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Liderii G20 au convenit crearea unui set de indicatori care să semnaleze riscul unei crize economice

Liderii G20 au convenit crearea unui set de indicatori care să semnaleze riscul unei crize economice (Imagine: Mediafax Foto)

Miniştrii de Finanţe din G20 vor stabili anul viitor un set de indicatori orientativi meniţi să identifice dezechilibrele economice mari, precum şi măsurile de rezolvare a acestora, se arată într-un comunicat al participanţilor.

"Dezvoltarea neuniformă şi amplificatea dezechilibrelor alimentează tentaţia de a renunţa la soluţiile globale în favoarea unor acţiuni necoordonate. Astfel de acţiuni vor înrăutăţi perspectivele tuturor", potrivit comunicatului.

Acordul va transfera atenţia de la disputa dintre SUA şi China referitoare la cotaţia yuanului, întrucât se concentrează pe măsurile tuturor statelor membre ale G20 de a limita dezechilibrele comerciale şi monetare, a declarat preşedintele fără rol executiv al Morgan Stanley în Asia, Stephen Roach.

"Documentul conferă G20 un cadru mai fiabil pentru soluţionarea problemei dezechilibrelor. Este o alternativă mai sigură decât încercarea de a rezolva o chestiune multilaterală printr-o dispută valutară", a arătat Roach.

Un oficial american a declarat că la întâlnire s-a stabilit ca modificările de curs valutar să aibă loc treptat, el adăugând că Statele Unite sunt încurajate de progresele realizate în privinţa monedei chinezeşti.

Pe de altă parte, reprezentanţii UE în G20 se vor întâlni vineri pentru a discuta problema creşterii puternice a costului datoriilor Irlandei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici