Analiştii anticipează că presiunile asupra euro vor continua, din cauza divergenţelor dintre liderii europeni referitoare la soluţiile de ieşire din criză şi a riscurilor pentru economiile mari din zona euro şi sectorul financiar.
La ora transmiterii ştirii, euro era în scădere cu 1%, la 1,32535 dolari pe unitate, pe platforma de tranzacţii alternative EBS, după ce a scăzut la 1,32372 dolari pe unitate, cel mai redus nivel de la jumătatea lui ianuarie.
Faţă de moneda japoneză, considerată sigură, euro s-a depreciat cu 0,9%, la 102,205 yeni.
Dolarul s-a apreciat faţă de majoritatea valutelor importante, cu excepţia yenului. Moneda americană a urcat cu 1% faţă de francul elveţian, la 0,91823 franci pe unitate.
„Climatul economic şi financiar continuă să se înrăutăţească, iar incertitudinile vor forţa investitorii să rămână în defensivă”, a declarat Jessica Hoversen, analist la firma MF Global din New York.
Ea consideră că dolarul va rămâne principalul beneficiar al perspectivelor slabe de creştere şi al escaladării crizei în Europa.
Miniştrii de Finanţe din zona euro se întâlnesc luni şi sunt aşteptaţi să preseze Grecia să aplice reformele structurale convenite şi să discute opţiuni de finanţare a Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară.
Reuniunea are loc în condiţiile în care Grecia a anunţat luni că va rata ţinta de deficit bugetar stabilită în urmă cu mai multe luni.