Moneda a crescut constant în ultimele săptămâni, traderii pariind pe victoria lui Johnson. Cu o majoritate solidă în parlament, liderul conservator poate scoate ţara din Uniunea Europeană până la 31 ianuarie – înlăturând o parte din incertitudinile pe care Brexit care au afectat afacerile şi a economia mai bine de trei ani.
Alegerile curmă, de asemenea, speranţele liderului Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, de a transforma economia Regatului Unit, printr-un şir de politici de stânga. Platforma sa prevede naţionalizarea utilităţilor, creşterea impozitelor pentru companii şi bogaţi şi acordarea a 10% din acţiunile companiilor pentru lucrătorii lor.
Conservatorii lui Johnson au câştigat cel puţin 326 de locuri – suficient pentru a garanta o majoritate. Sondajele de ieşire au prezis că va câştiga 368 din 650 de locuri în parlament.
Investitorii cred că o majoritate parlamentară i-ar oferi lui Johnson mai mult timp pentru a negocia o nouă relaţie cu Uniunea Europeană în urma Brexit-ului. El a promis să înceapă printr-un acord comercial, până la sfârşitul anului 2020, când acordurile tranzitorii Brexit expiră, dar ar putea căuta o prelungire a discuţiilor pentru a evita impunerea bruscă a unor bariere majore între Marea Britanie şi cea mai mare piaţă de export a sa.
Kallum Pickering, economist principal la Berenberg, spune că o victorie clară pentru Johnson ar trebui să însemne un impuls pentru economia Regatului Unit, care a stagnat în ultimele luni. PIB ar putea creşte cu 1,8% în 2020, de la 1,3% în acest an, înainte de a accelera până la 2,1% în 2021, a spus el.
În plus, conservatorii intenţionează să pună capăt restricţiilor adoptate în urma crizei financiare globale şi să înceapă proiecte de investiţii. Partidul s-a angajat să crească cheltuielile pentru servicii publice cu 3 miliarde de lire sterline (4 miliarde de dolari) peste planurile actuale, până în anul fiscal 2023, şi să stimuleze cheltuielile pentru proiecte pe termen lung cu 8 miliarde de lire sterline (10,5 miliarde de dolari).
Există şi opinii mai ponderate. „Nivelul cursului de schimb ignoră practic practic daunele pe care Brexit le-a cauzat până acum economiei, fără a mai vorbi de posibilitatea creşterii daunelor dintr-un Brexit cu perspective încă incerte pentru o viitoare înţelegere comercială”, a spus Paul Meggyesi, şeful strategiei globale de schimb valutar la JP Morgan.