Moneda naţională britanică a crescut pe fondul aşteptărilor privind aprobarea în parlamentul britanic a acordului de Brexit renegociat de premierul Boris Johnson, dar şi datorită optimismului faţă de rezolvarea probelemlor comerciale existente între Statele Unite ale Americii şi China, relatează sursa citată.
Indicele S&P 500 a urcat cu 0,5% la tranzacţionarea de dimineaţă, obţinând 15 puncte până la 3.001,78.
Lira a deschis în scădere tranzacţiile de luni, în condiţiile în care deputaţii britanici au decis, în weekend, să amâne votul asupra acordului, iar Johnson a fost obligat să ceară o nouă extindere a Brexit-ului la Bruxelles. În pofida acestei cereri, Guvernul de la Londra a dat asigurări cu privire la faptul că Brexit-ul va avea loc în 31 octombrie.
Analiştii preconizează că acordul va primi acceptul legislatorilor, iar lira se va aprecia până la 1,35 – 1,36 de unităţi faţă de dolar.