Lira turcească atinge un nivel minim record după victoria în alegeri a lui Erdogan

Publicat: 29 05. 2023, 14:41
Actualizat: 29 05. 2023, 14:43

Lira a slăbit până la 20,077 pentru un dolar, depăşind precedentul nivel minim atins vineri. Lira s-a prăbuşit cu peste 7% de la începutul anului şi a pierdut peste 90% din valoarea sa în ultimul deceniu, economia din Turcia fiind lovită de crize şi de inflaţie.

După criza valutară din 2021, autorităţile turceşti şi-au asumat un rol din ce în ce mai activ pe pieţele valutare, în timp ce rezervele valutare şi de aur s-au diminuat.

„În opinia noastră, cea mai mare provocare a lui Erdogan este economia Turciei. Victoria sa vine pe fondul unor dezechilibre economice periculoase, modelul său economic dovedindu-se din ce în ce mai nesustenabil”, a declarat analistul Roger Mark.

Erdogan a câştigat alegerile în ciuda îndelungatelor turbulenţe economice pe care Turcia le-a traversat şi a criticilor apărute în urma cutremurelor devastatoare de la începutul anului..