Lista companiilor occidentale care refuză să părăsească Rusia. Unele au filiale şi în România
Ucraina prezintă un fel de „listă a ruşinii”, reclamând faptul că, după 8 ani şi 8 luni de război (este luată ca reper invadarea regiunii Crimeea), în Rusia încă funcţionează destule companii europene sau provenind din America de Nord, „sponsorizând” astfel războiul dus de Vladimir Putin.
Un exod uriaş al firmelor vestice a avut loc în zilele de după invazia petrecută pe 24 februarie, însă destule altele preferă să facă în continuare bani pe teritoriul ţării invadatoare.
Pe listă regăsim branduri care au reprezentanţe şi în România, precum ING, Philips, Auchan, P&G, Johnson&Johnson, Veolia, Danone, Metro, OMV, UniCredit, Intesa Sanpolo, Schlumberger, Nestle, Engie sau Bayer.
„Ei numesc asta afacere. Noi numim asta sponsorizarea unui stat terorist”, scriu ucrainenii.