- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Litoralul românesc nu are cu ce să atragă turiştii care renunţă la Egipt şi Tunisia
Litoralul românesc nu poate prelua turiştii străini care vor renunţa la vacanţele în Egipt şi Tunisia în urma evenimentelor din aceste ţări, pentru că la Marea Neagră sunt câteva zeci de hoteluri de 4 şi 5 stele, faţă de câteva sute în cele două ţări, spune Ciprian Popescu, director TUI România.
Litoralul românesc nu are cu ce să atragă turiştii care renunţă la Egipt şi Tunisia (Imagine: Cristian Andreescu/Mediafax Foto)
"Litoralul românesc nu este destul de competitiv astfel încât să atragă turiştii care vor renunţa la vacanţele în Egipt sau Tunisia. În cele două ţări sunt câteva sute de hoteluri de 4 şi 5 stele, care acum au redus tarifele la jumătate faţă de anii trecuţi. Noi avem pe litoral câteva hoteluri de 5 stele şi câteva zeci de patru stele, care au preţuri mai mari decât cele din Bulgaria sau Turcia, de exemplu", a declarat agenţiei MEDIAFAX Ciprian Popescu.
El a arătat că la un hotel de 5 stele din Mamaia tariful este de 180 de euro pe noapte pentru o cameră dublă, cu mic dejun inclus, pe când o unitate similară din Antalya (Turcia), în regim de ultra all inclusive, percepe în vârf de sezon un tarif de 140 de euro pentru o cameră dublă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
După câţiva ani de absenţă din România, TUI a adus anul trecut pe litoral circa 200 de turişti, iar pentru anul în curs estimează că numărul acestora va creşte de cinci ori, în urma intensificării promovării pe piaţa germană.
Pe litoralul românesc, TUI operează în sezonul estival o cursă charter săptămânal, pe care o împarte cu alţi câţiva turoperatori germani, şi are contracte semnate cu doar şase hoteluri. Prin comparaţie, în Bulgaria TUI lucrează cu peste 60 de hoteluri şi operează zilnic câteva curse charter.
"În situaţia actuală a litoralului românesc, dacă nu se schimbă nimic, TUI poate aduce maxim 10.000 de turişti pe an. Pe litoralul bulgăresc vin anual prin TUI peste 500.000 de turişti", a adăugat Popescu.
El a afirmat că TUI nu are prea multe oportunităţi pe litoralul românesc, deoarece sunt foarte puţine hoteluri renovate, iar preţurile sunt mari.
"Ca să aducem câteva sute sau câteva mii de turişti, ne descurcăm, dar ce ne facem dacă vrem să ne extindem cu TUI Nordic sau cu TUI Franţa? Nu avem unde, pentru că sudul litoralului, în special, şi litoralul, în ansamblu, nu e îm măsură să fie competitiv cu Turica sau Bulgaria. Noi vrem să vindem orice e vandabil", a spus reprezentantul TUI.
Acesta a precizat că pentru a începe să opereze din 2012 în România şi divizia scandinavă a grupului este nevoie de câteva condiţii minimale, pe care litoralul românesc nu le îndeplineşte. Printre acestea se numără şi existenţa unor complexe hoteliere închise, de tip club, cu spaţii de agrement şi locuri de joacă pentru copii.
"Dacă nu se va schimba nimic, TUI Nordic va intra anul viitor cu nişte pachete experimentale, de mică anvergură. Dacă se va investi, însă, în sudul litoralului, vor veni cu patru chartere pe săptămână şi vor aduce peste 10.000 de turişti", a mai spus Popescu.
Reprezentanţii TUI s-au arătat nemulţumiţi de serviciile şi preţurile de pe litoralul românesc, într-o discuţie avuta săptămâna trecută la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin cu ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. Aceasta le-a promis reprezentanţilor turoperatorului german că va încerca să rezolve o parte din probleme.
Ea a spus atunci că interesul naţional trebuie să primeze în faţa intereselor locale ale unor hotelieri pentru ca litoralul românesc să atragă turişti.
Udrea a discutat cu reprezentanţii TUI despre planurile de investiţii ale statului în sudul litoralului, despre demolarea clădirilor construite ilegal şi despre igienizarea staţiunilor.
Ea le-a promis reprezentanţilor TUI, nemulţumiţi de felul în care arată litoralul românesc, că în scurt timp acesta va fi curăţat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO