Loteria Română şi-a bugetat pentru 2011 venituri şi cheltuieli în creştere faţă anul trecut

Loteria Română şi-a bugetat pentru acest an venituri totale de peste 1,4 miliarde de lei, în creştere cu 25% faţă de rezultatele preliminare din 2010, pe fondul extinderii portofoliului de produse şi anticipează cheltuieli de 1,26 milioane de lei, mai mari faţă de perioada anterioară.

Urmărește
1 afișare

"În susţinerea veniturilor totale propuse, operatorul economic îşi propune extinderea portofoliului de produse, prin introducerea jocului Euroloto în colaborare cu Loteria Spaniolă, prin introducerea de noi variante suplimentare pentru jocul Noroc, precum şi reluarea activităţii de pariuri în cotă fixă în reţeaua mandatară", se arată în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli a companiei Loteria Română.

Loteria Română îşi propune să menţină tarifele medii anuale constante, fără a fi operate schimbări faţă de anul anterior.

Cheltuielilor sunt prognozate să crească cu 17,3% în acest an, avansul fiind determinat în principal de majorarea cheltuielilor cu câştigurile şi a cheltuielilor financiare aferente contractelor externe, majorări induse atât de creşterea prognozată a cifrei de afaceri în anul 2011, cât şi de influenţele asupra acestor cheltuieli ca urmare a extinderii în reţeaua mandatară a realizării veniturilor din jocul Pariloto şi introducerea unui nou joc Euroloto.

Astfel, profitul brut estimat pentru acest an este de 151,9 milioane lei care, potrivit companiei, asigură menţinerea operatorului economic la un nivel de rentabilitate în condiţiile macroeconomice actuale.

Numărul mediu de salariaţi total este prevăzut să crească cu 18 în acest an, la 2.820 persoane, pentru care a fost asigurat un fond de salariu de 65,4 milioane de lei. Câştigul mediu lunar pe salariat este de 1.929 lei/persoană şi este propusă o creştere cu 0,77 % faţă de valoarea preliminară din 2010.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici