Prima pagină » Economic » Lucrările de proiectare şi execuţie a parcărilor pe secţiunea Bucureşti-Ploieşti încep la 1 martie

Lucrările de proiectare şi execuţie a parcărilor pe secţiunea Bucureşti-Ploieşti încep la 1 martie

Lucrările pentru proiectarea şi execuţia parcărilor de scurtă durată şi a spaţiilor de servicii pe autostrada Bucureşti-Braşov, secţiunea Bucureşti-Ploieşti încep la 1 martie, potrivit unui ordin al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Lucrările de proiectare şi execuţie a parcărilor pe secţiunea Bucureşti-Ploieşti încep la 1 martie
Anca Olteanu
23 feb. 2017, 14:05, Economic

„Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că pentru data de 01.03.2017 a fost emis Ordinul de Începere al Lucrărilor pentru „Proiectare şi execuţie Parcări de Scurtă Durată şi Spaţii de Servicii pe Autostrada Bucureşti – Braşov, Secţiunea Bucureşti – Ploieşti” semnat cu Asocierea S.C. Good Prod S.R.L.-S.C. Axia S.R.L. – Transproiect 2001 S.A”, se arată în comunicatul transmis de companie.

Potrivit CNAIR, „obiectivul contractului îl reprezintă proiectarea, execuţia şi remedierea oricăror defecţiuni în perioada de garanţie a următoarelor parcări şi spaţii de servicii din cadrul Autostrăzii Bucureşti – Ploieşti, în prezent fiind executate până la nivel de strat de formă din balast”.

Parcările de scurtă durată (stânga şi dreapta) vor fi realizate la km 10+600, km 28+400, km 42+600, km 50+400. Spaţiile pentru servicii tip S1 (stânga şi dreapta) vor fi realizate la km 57+000, iar spaţiile pentru serviciile tip S3 vor fi amenajate la km 17+000 dreapta şi km 20+100 stânga.

Valoarea contractului este de peste 35 de milioane de lei fără TVA şi are o durată de şase luni de la data de începere, din care două luni sunt pentru perioada de proiectare şi patru luni vizează perioada de execuţie.

 

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da