Lukoil a redus preţul la motorină
Subsidiara românească a grupului rus Lukoil a redus, vineri, preţurile motorinei cu cinci bani pe litru şi a menţinut acelaşi tarif la sortimenetele de benzină, potrivit datelor companiei.
Lukoil a redus preţul la motorină
Astfel, preţul unui litru de motorină Euro Diesel costă 4,11 lei, iar Super Euro Diesel 4,40 lei.
La începutul săptămânii, motorina comercializată de Lukoil a fost ieftinită cu până la nouă bani, iar începând de miercuri, compania a majorat tariful la benzina COR 95 Premium cu cinci bani la 3,94 lei/litru şi a redus preţurile la benzina COR 95 Euroluk şi Super Euroluk cu doi bani, respectiv şase bani pe litru.
Un litru de benzină Euroluk se comercializează cu 3,86 lei, iar Super Euroluk cu 4,2 lei.
Cea mai mare companie petrolieră de pe piaţa, Petrom, a redus, joi, preţurile la motorină cu cinci bani pe litru, după ce luni a ieftinit benzina cu patru bani.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO