Prima pagină » Economic » Câştigătorii blocajului politic din SUA: Acţiunile din Asia s-au apropiat de maximul a trei ani

Câştigătorii blocajului politic din SUA: Acţiunile din Asia s-au apropiat de maximul a trei ani

Bursele asiatice au urcat aproape de maximul a trei ani joi, pe măsură ce investitorii au pariat că perspectiva blocajului politic din SUA ar favoriza unele industrii şi va restricţiona împrumuturile guvernamentale, relatează Reuters.
Câştigătorii blocajului politic din SUA: Acţiunile din Asia s-au apropiat de maximul a trei ani
Dorin Oancea
05 nov. 2020, 11:06, Economic

Petrolul a scăzut joi, cu peste 1%. Preţurile futures ale referinţei americane West Texas Intermediate (WTI) au scăzut cu 64 de cenţi, sau 1,63%, până la 38,51 dolari pe baril la 0440 GMT, în timp ce contractele pe termen lung ale petrolului Brent au scăzut cu 68 de cenţi, sau 1,65%, la 40,55 dolari pe baril.

Ambele contracte au crescut cu circa 4% miercuri.

Sub victoria lui Biden, analiştii anticipează că Iranul va putea suplimenta livrările de petrol cu 1 milion de barili pe zi (bpd) până în a doua jumătate a anului 2021. Analiştii S&P Global Platts nu se aşteaptă la o revenire semnificativă a petrolului iranian înainte de 2022, indiferent de rezultattul alegerilor din SUA.

În acelaşi timp, slăbirea cererii în Europa a continuat să influenţeze piaţa, utilizarea medie a autostrăzilor din Franţa, Italia şi Spania scăzând la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul lunii iunie.