Sandu discută, pe 17 februarie, cu Reading despre infringement
Întâlnirea va fi precedată de discuţiile pe care le va avea Sandu cu şeful Directoratului pentru Societatea Informaţională şi Media al Comisiei Europene, Fabio Colasanti, programate pe 12 februarie, se arată într-un comunicat al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
În comunicat se precizează că MCSI a luat act de decizia Comisiei Europene de a declanşa, joi, procedura de infringement împotriva României pe tema asigurării independenţei Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii (ANC).
"Obiecţiile CE vizează, în fapt, nerespectarea de către România a prevederilor Directivei 21/2002/CE privind cadrul comun de reglementare în comunicaţii prin adoptarea ordonanţelor de urgenţă prin care se înfiinţau ANRCTI (2006) şi ANC (2008). În următoarele zile, România va primi oficial scrisoarea de punere în întârziere, şi va avea un termen de două luni pentru a transmite observaţiile sale", se arată în comunicat.
Ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, a discutat telefonic cu Viviane Reding, comisarul european responsabil de domeniu, pe marginea acestei probleme, "în urma cărora au fost stabilite premisele unei cooperări directe şi strânse în vederea identificării soluţiilor agreate de comun acord".
Potrivit deciziei anunţate, joi, de Comisia Europeană a fost declanşată prima etapă a procedurii de infringement, şi anume punerea în întârziere.
Citeşte şi:
Reding propune CE lansarea procedurii de infringement împotriva României