„Banii vin de la pădure, din topor şi din secure” sună versurile unui cântec străvechi pe care şi-l mai amintesc încă ţăranii de prin satele ardelene. De fapt, vin din muncă performantă. Şi totuşi, deşi munca ţării nu era performantă, un fapt ciudat s-a petrecut în România: din afara ţării au început să vină bani în valuri. Valută. Intrarea în NATO şi apropierea aderării la Uniunea Europeană făcuse ţara atractivă pentru bănci şi pentru fondurile de investiţii în căutare de oportunităţi. La care s-au adăugat şi banii trimişi acasă de românii plecaţi în lume. Sumele – adunate din nenumărate surse – erau de-a dreptul impresionante: 11 miliarde de euro în 2005; 17 miliarde în 2006; 18,9 miliarde în 2007; 16,7 miliarde în 2008. O medie anuală de aproape 17 miliarde de euro. Bani mulţi, foarte mulţi.
Era însă societatea românească pregătită să gospodărească bine aceşti bani? Nu, nu era. Şi nu au fost bine folosiţi. A crescut consumul, au crescut investiţiile în consum, a făcut explozie piaţa imobiliară, dar oferta de bunuri fabricate în ţară şi de servicii se mişca încet. Fiindcă ţara consuma mai mult decât producea, iluziile au luat-o înaintea realităţilor. Băncile, instituţiile financiare, companiile de servicii au început să-şi imagineze că din speculaţii pot fi scoşi mai mulţi bani decât din muncă şi din economisire. Iar o parte a populaţiei, cu acces la credite bancare, ajunsese să creadă că nu toate drumurile către dezvoltare trec prin eficienţă economică.
Citeşte continuarea materialului pe www.zf.ro.