Mai mult de o treime din români consideră că în 2009 va fi recesiune

Mai mult de o treime din români consideră că în 2009 va fi recesiune şi doar 8% prevăd pentru acest an o creştere similară anilor precedenţi, dar păstrează, în acelaşi timp, o viziune optimistă asupra viitorului, potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare Unlock.

Urmărește
17 afișări
Imaginea articolului Mai mult de o treime din români consideră că în 2009 va fi recesiune

Mai mult de o treime din români consideră că în 2009 va fi recesiune (Imagine: Mediafax Foto)

Studiul, pe tema percepţiei românilor asupra efectelor crizei, a fost realizat la începutul lunii decembrie a anului trecut, prin interviuri telefonice în Bucureşti, fiind prezentat într-o dezbatere organizată de firma de relaţii publice Civitas Global

Cercetarea realizată de Unlock indică faptul că actuala criză financiară are un caracter latent, în sensul că oamenii se aşteaptă ca aceasta să se întâmple, dar fără să îi resimtă efectele.

Astfel, românii se aşteaptă ca viaţa lor de zi cu zi să fie afectată, prin majorarea preţurilor la alimente sau utilităţi de exemplu, dar păstrează, în acelaşi timp, o viziune optimistă asupra viitorului.

Totodată, persoanele chestionate par să nu aibă conturată o strategie clară în privinţa situaţiei actuale, fiind mai degrabă dispuşi să se adapteze la evenimentele viitoare.

Referitor la anul 2009, 36% dintre români consideră că va fi recesiune, 23% cred că economia va stagna, iar 30% dintre persoanele intervievate apreciază că economia va creşte uşor. Numai 8% sunt de părere că economia va înregistra o creştere semnificativă.

În cazul efectelor crizei financiare, românii consideră că cel mai puternic vor fi afectate piaţa imobiliară (77%), şomajul (71%) şi deficitul bugetar (71%). Totodată, 65% dintre cei chestionaţi consideră că standardul de viaţă va fi afectat, iar 62% cred că efectele crizei se vor resimţi în preţul alimentelor.

Românii au cea mai mare încredere în comunicare şi media (61%), turism (59%) şi educaţie (46%). La polul opus se situează agricultura (31%), publicitatea (30%) şi băncile (27%).

Din punct de vedere al domeniilor care vor fi influenţate de criză, românii consideră că sectorul construcţiilor (64%), cel auto (60%) şi băncile (58%) vor fi printre cele mai afectate, urmate de agricultură (54%) şi asigurări (51%).

Printre cele mai îngrijorătoare efecte, sau cele care se vor resimţi în viaţa de zi cu zi, persoanele intervievate apreciază că posibilitatea creşterii preţului la utilităţi (71%), deprecierea leului (69%) sau creşterea preţului alimentelor (64%) vor avea un impact puternic.

În schimb, cel mai puţin probabilă este posibilitatea pierderii locului de muncă, identificată ca o problemă serioasă numai de 34% dintre respondenţi.

În privinţa cheltuielilor pentru diverse bunuri, românii văd o scădere a cheltuielilor pe toate categoriile de produse, de la alimente, utilităţi şi concedii până la electrocasnice şi mobilă, în proporţii egale, ceea ce denotă mai degrabă prudenţă în comportamentul persoanelor intervievate, care manifestă în continuare apetit pentru consum.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici