Prima pagină » Economic » Florin Cîţu se implică în criza bugetului Capitalei: Este nevoie să avem un buget al Bucureştiului rapid

Florin Cîţu se implică în criza bugetului Capitalei: Este nevoie să avem un buget al Bucureştiului rapid

Este nevoie să avem un buget al Bucureştiului rapid, afirmă premierul Florin Cîţu, care precizează că, împreună cu Dan Barna, îi vor chema pe liderii PNL şi USR PLUS din Capitală pentru deblocarea situaţiei.
Florin Cîţu se implică în criza bugetului Capitalei: Este nevoie să avem un buget al Bucureştiului rapid

„Coaliţia funcţionează foarte bine. Am auzit, în timp ce eram în şedinţă, că la Bucureşti încă nu a fost adoptat bugetul. O să am o discuţie, o să vorbesc cu domnul Barna, să-i chemăm pe cei de la Bucureşti să vedem cum putem să rezolvăm situaţia, care sunt de fapt nemulţumirile. Este nevoie să avem un buget al Bucureştiului rapid. Sunt cheltuieli care trebuie făcute, sunt investiţii care trebuie făcute, dar vom avea o discuţie cu ei şi ne vom implica să vedem cum rezolvăm această situaţie”, spune Forin Cîţu.

Bugetul Capitalei a fost respins, miercuri, cu 17 voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi 14 abţineri. Nicuşor Dan a transmis că este total nemulţumit că începerea investiţiilor şi plata datoriilor riscă să întârzie.