Prima pagină » Economic » Estimare Comisia Europeană: PIB-ul regiunilor mai puţin dezvoltate va creşte cu până la 5% până în 2023

Estimare Comisia Europeană: PIB-ul regiunilor mai puţin dezvoltate va creşte cu până la 5% până în 2023

Comisia Europeană estimează că datorită finanţării destinate politicii de coeziune, se preconizează că PIB-ul pe cap de locuitor al regiunilor mai puţin dezvoltate va creşte cu până la 5% până în 2023.
Estimare Comisia Europeană: PIB-ul regiunilor mai puţin dezvoltate va creşte cu până la 5% până în 2023
Petru Mazilu
09 feb. 2022, 19:11, Economic

Cel de-al 8-lea raport privind coeziunea publicat de Comisia Europeană arată că politica de coeziune a contribuit la reducerea diferenţelor teritoriale şi sociale dintre regiunile UE.

De aceea, se preconizează că PIB-ul pe cap de locuitor al regiunilor mai puţin dezvoltate va creşte cu până la 5% până în 2023. Aceleaşi investiţii au susţinut, de asemenea, o reducere cu 3,5% a decalajului dintre PIB-ul pe cap de locuitor din 10% din regiunile cel mai puţin dezvoltate şi 10% din regiunile cele mai dezvoltate.

Potrivit CE, din 2001, regiunile mai puţin dezvoltate din Europa de Est au recuperat decalajul faţă de restul UE. În acelaşi timp însă, mai multe regiuni cu venituri medii şi mai puţin dezvoltate, în special din sudul şi sud-vestul UE, au înregistrat stagnare economică sau declin.

Statistica mai arată că numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie a scăzut cu 17 milioane între 2012 şi 2019. Totodată, populaţia UE îmbătrâneşte şi va începe să scadă în anii următori. În 2020, 34% din populaţia UE trăia într-o regiune cu populaţie în scădere. Se preconizează că acest procentaj va ajunge la 51% în 2040, arată specialiştii CE.