Mai vrea cineva să cumpere un apartament? Numărul celor cu trei şi patru camere scoase la vânzare este în creştere

Apartamentele de 3 şi 4 camere reprezintă 56,1% din oferta din Bucureşti şi continuă să se ieftinească, în condiţiile în care ponderea acestora este în creştere faţă de acum doi ani, când celelalte tipuri dominau piaţa, iar cumpărătorii caută suprafeţe mici.

Urmărește
5176 afișări
Imaginea articolului Mai vrea cineva să cumpere un apartament? Numărul celor cu trei şi patru camere scoase la vânzare este în creştere

Mai vrea cineva să cumpere un apartament? Numărul celor cu trei şi patru camere scoase la vânzare este în creştere (Imagine: Mihaela Cojocariu/Mediafax Foto)

Numărul apartamentelor cu trei şi patru camere scoase la vânzare este în creştere în toată ţara, dar doar în Bucureşti şi în Timişoara oferta este dominată de apartamentele mari. Cumpărătorii însă se îndreaptă spre locuinţe mai mici, iar unităţile locative cu trei şi patru camere petrec mai mult timp în piaţă şi continuă să se ieftinească, potrivit portalului imobiliare.ro.

"Numărul apartamentelor cu trei şi patru camere scoase la vânzare continuă să crească. Pe aceste sub-categorii se înregistrează şi cele mai mari fluctuaţii de preţ. În ultimele 12 luni, la Timişoara, de exemplu, apartamentele vechi cu patru camere s-au ieftinit cu 8%, în timp ce preţul garsonierelor vechi este la acelaşi nivel ca în august 2010", a declarat Adrian Erimescu, director general imobiliare.ro.

În Bucureşti, dacă în urmă cu doi ani, apartamentele cu trei şi patru camere nu depăşeau 40% din ofertă, în prezent, aceste categorii imobiliare reprezintă 56,1% din totalul apartamentelor scoase la vânzare în piaţă. Oferta este împărţită între apartamente cu trei camere, reprezentând 37,7% din oferta totală, apartamente cu două camere - 32,6%, apartamente cu patru sau mai multe camere - 18,4%, respectiv garsoniere - 11,3%.

Şi în Timişoara, tot apartamentele mari domină oferta rezidenţială, unităţile locative cu trei şi patru camere însumând 54,9%. Mai mult, numărul apartamentelor cu patru camere, care reprezintă 11,9% din totalul ofertei, este de aproape două ori mai mare decât cel al garsonierelor (6%). În acelaşi timp, 43% din totalul ofertei reprezintă apartamente cu trei camere, iar 39,1% apartamente cu două camere.

Ponderea apartamentelor cu patru camere (14,4% din totalul ofertei) o depăşeşte pe cea a garsonierelor (8,6%) şi la Constanţa. Apartamentele mari însumează 49,1% din ofertă.

Tendinţa se păstrează şi la Braşov, unde apartamentele cu patru camere reprezintă 16,1% din ofertă, iar garsonierele 12,8%.

La Cluj, însă, cele mai multe apartamente de vânzare sunt cele cu două camere (37,5%), urmează cele cu trei camere (34,2%), garsonierele (16,1%) şi unităţile cu patru camere (12,2%).

În ceea ce priveşte închirierile, însă, la nivel naţional, piaţa este dominată de apartamentele cu două camere care reprezintă 43,9% din totalul ofertei. Urmează apartamentele cu trei camere (34,7%), cele cu patru camere (10,9%) şi garsonierele (10,5%).

Lansat în ianuarie 2000, imobiliare.ro a depăşit de curând pragul de 30.000 de vizitatori unici pe zi şi cuprinde una dintre cele mai mari baze de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici