Majoritatea băncilor au trecut la dobânzile pe baza ROBOR

Majoritatea băncilor au decis să stabilească dobânzile la credite având ca referinţă indicatorii ROBOR sau Euribor, pe diferite scadenţe ale acestor rate, iar altele au oprit temporar acordarea de împrumuturi cu dobândă variabilă, după noile reglementări ale ANPC.

Urmărește
984 afișări
Imaginea articolului Majoritatea băncilor au trecut la dobânzile pe baza ROBOR

Majoritatea băncilor au trecut la dobânzile pe baza ROBOR

La finele anului trecut, a intrat în vigoare o ordonanţă de urgenţă pentru protecţia consumatorului în relaţia cu băncile, elaborată de Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), act normativ care stabileşte că băncile vor putea utiliza dobânzi variabile pe parcursul contractului cu clientul, dar modificările ratei trebuie să fie realizate în funcţie de indici de referinţă ai pieţei, independent de voinţa băncii.

În contracte trebuie prezentată şi formula prin care se modifică aceşti indici de referinţă şi calculul dobânzii.

De asemenea, băncile nu pot schimba comisioanele stabilite prin contract şi/sau să introducă noi comisioane pe parcursul derulării contractului, fără acordul consumatorului. În plus, instituţiile de credit nu pot modifica clauzele contractuale referitoare la costuri, fără acceptul expres al clientului.

Cele mai multe bănci au confirmat că vor utiliza ca indicator independent de referinţă rata ROBOR (rata medie a dobânzii solicitate de bănci pentru depozitele în lei plasate pe piaţa interbancară), dar este încă neclar câte dintre ele au introdus deja în ofertă noile credite. Practic, fără stabilirea referinţelor, instituţiile de credit nu pot acorda, potrivit legii, împrumuturi cu dobândă variabilă.

Preşeditele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea, a declarat pentru MEDIAFAX că instituţia utilizează o metodă de calcul prin care dobânda nu poate depăşi ROBOR plus 5 puncte procentuale.

Totuşi, el a precizat că în prezent dobânzile băncii sunt de sub 12%. Astfel, CEC îşi lasă o marjă de manevră destul de mare pentru majorări ulterioare ale dobânzilor, în condiţiile în care ratele medii ROBOR (3 şi 6 luni) au fost la finele anului trecut de aproximativ 15%.

Şi BCR foloseşte pentru calculul dobânzilor la creditele în lei ROBOR la şase luni, plus o marjă, astfel încât rata ajunge la împrumuturile ipotecare în monedă naţională la 17,96%.

Pentru împrumuturile în euro, BCR utilizează, ca formulă de calcul a dobânzii variabile, rata Euribor la 6 luni (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară), de aproximativ 3%, plus marja băncii, astfel că ratele ajung la 9,47% la creditul ipotecar.

De asemenea, BRD îşi raportează dobânzile variabile tot la ROBOR la 3 luni, pentru lei, şi la Euribor la 3 luni, pentru euro, astfel că pentru fiecare client actualizarea are loc de patru ori pe an. Oficialii băncii nu au oferit exemple privind marjele utilizate la calculul ratei finale.

Şi UniCredit şi-a modificat modul de stabilire a dobânzilor, utilizând următoarea formulă: Euribor/ROBOR/LIBOR la şase luni, la care se adaugă CDS (costul riscului de ţară, aplicat doar la creditele în valută) mediu pe ultimele trei luni, efectul MRR corelat (costul care rezultă din aplicarea mecanismului rezervelor minime obligatorii) şi marja băncii, care se ridică la 0,5 puncte procentuale, potrivit unei informări transmise MEDIAFAX de bancă.

"Lunar, UniCredit va posta pe site evoluţia CDS şi MRR pentru informarea clienţilor, deşi ele vor fi modificabile doar în datele de 30 iunie şi 31 decembrie ale anului", potrivit reprezentanţilor băncii.

De exemplu, pentru un credit imobiliar în euro rata dobânzii va fi Euribor la şase luni (3,04%), la care se adună CDS (5,8%), MRR corelată (4,08%) şi marja (0,5%). Dobânda anuală efectivă este de 14,88%, calculată pentru un credit de 50.000 de euro, acordat pe o perioada de 30 ani. UniCredit va mai adăuga un comision de acordare de 2,3%, plătibil o singură dată.

Pentru lei şi dolari, rata dobânzii de bază se ridică la 24,33% pe an, respectiv 13,19% pe an.

ING utilizează, de asemenea, o formulă în care include mai mulţi factori. Astfel, banca utilizează diverşi indicatori, de exemplu ROBOR la trei lui pentru creditul ING Personal şi Euribor la 12 luni pentru creditele ipotecare în euro.

Formula contractuală a dobânzii face referire la media indicatorului corespunzator tipului de credit, în ultima lună calendaristică incheiată, la care adaugă costul rezervei şi următoarele părţi fixe, stabilite în contract: costul de lichiditate şi marja.

Raiffeisen Bank va lăsa în continuare clienţilor opţiunea de a alege între dobânda fixă pe durata creditului şi cea variabilă. Ratele vor fi exprimate în funcţie de indicatorii ROBOR pentru leu respectiv Euribor pentru euro.

"În cazul creditelor în lei, peste valoarea medie a ROBOR se adaugă o marjă a băncii. Pentru creditele în euro, la valoarea medie a EURIBOR se adaugă costul anual al riscului de ţară şi o marjă a băncii. E important de menţionat că din marja băncii sunt suportate celelate costuri ale finanţării, în special costul rezervei minime obligatorii", a declarat Radu Topliceanu, directorul Diviziei Credite Persoane Fizice din Raiffeisen Bank.

Pe de altă parte, preşedintele Bancpost, Mihai Bogza, spune că banca nu acordă credite cu dobândă variabilă pentru populaţie până când ANPC nu va răspunde solicitărilor de clarificare transmise de Asociaţia Română a Băncilor, întrucât există o serie de neclarităţi în prevederile noii legi.

"Nu vrem să ne expunem acordând credite care apoi să fie contestate şi, probabil, vom acorda pentru moment doar credite cu dobândă fixă", a precizat Bogza.

Reprezentanţii Banca Transilvania au afirmat că pentru moment nu pot furniza informaţii privind indicatorul de referinţă pe care îl vor utiliza pentru creditele în lei cu dobândă variabilă.

Piraues Bank şi Intesa Sanpaolo Bank sunt două instituţii care nu au modificat mecanismul de calcul al dobânzilor la creditele cu rate variabile, arătând că şi înainte de noile reglementări legau costul creditelor de indicatorii ROBOR şi Euribor.

Piraeus Bank calculează dobânda la împrumuturi prin adăugarea marjei băncii la Euribor sau ROBOR la trei luni.

Intesa Sanpaolo Bank actualizează lunar dobânzile, pe care le stabileşte în funcţie de ROBOR sau Euribor la o lună, calculate în penultima zi lucrătoare a lunii precedente.

Banca nu acordă credite în euro, iar la împrumuturile în lei utilizează ca mod de calcul al dobânzii rata ROBOR plus, în medie, şase-şapte puncte procentuale.

Alpha Bank a anunţat, luni, că va stabili dobânda pentru creditele în lei în funcţie de rata de referinţă a BNR , în timp ce la împrumuturile în euro va utiliza în continuare ca rată de bază Euribor la şase luni.

Pentru creditele de investiţii imobiliare Alpha Housing în lei, instituţia va practica o dobândă rezultată din rata de referinţă BNR, de 10,25% în prezent, la care adaugă o marjă fixă de 7,25 puncte procentuale. Prin urmare, dobânda băncii a scăzut de la 19,5% în decembrie la 17,5%.

Pentru creditele în euro mecanismul de calculare a dobânzii va fi în continuare cotaţia Euribor, la care banca aduagă în prezent o marjă fixă de 5,5 puncte procentuale, faţă de un nivel de 4,5 puncte în decembrie. Astfel, dobândă percepută de bancă este în prezent de 8,537%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici