- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Majoritatea românilor spun că economisirea este importantă, dar nu au bani puşi deoparte
Majoritatea românilor declară că economisirea este importantă, dar peste 60% dintre participanţii la un sondaj nu au bani puşi deoparte, şi nu se aşteaptă la o îmbunătăţire a situaţiei în următorii cinci ani.
Majoritatea românilor spun că economisirea este importantă, dar nu au bani puşi deoparte (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)
Peste 60% dintre persoanele care au participat la sondajul IMAS nu au economii, deşi marea majoritate a respondenţilor, 83%, au declarat că economisirea este importantă, se arată într-un studiu al institutului austriac IMAS International.
Suma medie economisită lunar de o persoană este de 183 de lei.
Dintre persoanele chestionate în România, 83% cred că economisirea este importantă (faţă de 79% în Austria, 57% în Cehia, 68% în Ucraina sau 69% în Serbia) şi 8% nu îi acordă importanţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
-
Războiul din Ucraina. Ce este noua armă folosită de Rusia în Ucraina. Putin spune că se deplasează cu 3 km pe secundă.
-
Activitatea RAR, în continuare blocată. Nu se pot face ITP-uri în nicio staţie din ţară
-
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Preşedinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot şi pune ştampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăţi că exişti
România, Ungaria şi Serbia se află printre ţările în care populaţia nu este mulţumită de valoarea sumelor puse deoparte.
Astfel, în România doar 26% dintre respondenţi s-au declarat satisfăcuţi de nivelul economiilor, comparativ cu 19% în Ungaria şi 22% în Serbia. Austria şi Cehia au printre cele mai înalte grade de satisfacţie în acest domeniu, fiecare cu 54%.
Cu toate acestea, majoritatea românilor nu văd în următorii cinci ani o îmbunătăţire a situaţiei, ci mai degrabă o diminuare a sumelor strânse.
Astfel, 43% dintre participanţii la sondaj cred că în următorii cinci ani vor economisi mai puţin, 33% văd o menţinere a sumelor şi doar 24% sunt de părere că vor aloca mai mulţi bani în depozite proprii.
"Românii sunt printre cei mai sceptici în ceea ce priveşte viitorul economisirii, comparativ cu alte ţări", a declarat miercuri într-o conferinţă de presă organizată la BCR directorul general al IMAS, Ansgar Lohner.
În majoritatea celorlalte ţări, peste jumătate din populaţie se aşteaptă să economisească la fel de mult în următorii cinci ani.
Motivul principal pentru care populaţia din România se aşteaptă la reducerea sumelor în perioada următoare este reprezentat de riscurile legate de inflaţie şi situaţia economică nesigură. De asemenea, multe persoane se aşteaptă la pierderea slujbei sau la venituri mai mici.
Aproape jumătate dintre respondenţi (faţă de 17% în Austria, 13% în Cehia, 22% în Ungaria, 24% în Serbia şi 12% în Ucraina) apreciază alocarea fondurilor în active cu risc mai ridicat, precum obligaţiuni, acţiuni pe bursă sau alte fonduri.
"Dacă se face o comparaţie cu celelalte ţări se poate vedea că România este cea mai proactivă ţară când vine vorba de investiţii în obligaţiuni, acţiuni bursiere şi fonduri", a mai spus Lohner.
Studiul institutului de cercetare IMAS International a fost realizat pe baza unui sondaj efectuat printre 513 de persoane cu vârsta de peste 15 ani.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO