În cadrul anchetei de conjunctură din luna februarie 2025, managerii din industria prelucrătoare previzionează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +4%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -7%. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere în următoarele trei luni (sold conjunctural +25%).
Potrivit estimărilor din luna februarie 2025, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +5%). Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -5%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +33%).
În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere moderată a activităţii economice (sold conjunctural +15%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +15%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +13%). anagerii societăţilor comerciale estimează creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +35%).
Conform estimărilor, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +2%). Managerii din sectorul servicii prevăd relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural 0%).
Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere (sold conjunctural +19%)