Managerii străini ar putea avea un rol mai important în privatizarea activelor Greciei - presă

Cotidianul elen Kathimerini a relatat, joi, că la numai câteva zile după ce guvernul de la Atena a anunţat planuri de a accelera programul de privatizări creşte presiunea asupra Greciei pentru a asigura manageri străini cu un rol mai mare în procesul de vânzare de active.

Urmărește
7 afișări

Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au avertizat că orice ajutor pentru Grecia va fi furnizat sub condiţia ca ţara să accelereze programul de vânzare de active, prin care se vizează obţinerea de 50 de miliarde de euro până în 2015. Banii urmează să fie folosiţi pentru plata datoriilor.

După creşterea ţintei de privatizări în februarie, nu au fost luate noi măsuri, întrucât partidul socialist aflat la putere vrea să evite o confruntare cu grupările sindicale puternice, care se opun înstrăinării de active ale statului şi posibilelor restructurări ale locurilor de muncă.

Ministerul de Finanţe a prezentat, în această săptămână, un program de privatizare şi planuri de înfiinţare a unui fond suveran bazat pe aceste active, astfel încât să se accelereze procedurile de vânzare. Statul nu a oferit detalii, notează publicaţia.

Frustraţi de lipsa de măsuri pentru creşterea veniturilor din Grecia, liderii UE au făcut presiuni pentru o supravegehre internaţională a acestui fond de către Bruxelles, FMI şi, posibil, Banca Centrală Europeană (BCE).

Impunerea unui "străin" oferă destule posibilităţi pentru atacuri cu referire la "puterile imperialiste", dar are şi o parte pozitivă, consideră Kevin Featherstone, director la Hellenic Observatory din cadrul London School of Economics.

"Dacă străinul nu reuşeşte să asigure privatizări suficiente, după cererile oficialilor UE, FMI şi BCE, atunci criticile nu pot fi îndreptate către Grecia. Cu alte cuvinte ar putea fi o înţelegere tactică între guvernul elen şi aceste instituţii", a spus Featherstone.

Problema va diviza, probabil, societatea din Grecia, chiar dacă sondaje recente au arătat că populaţia este de acord cu privatizările, potrivit Kathimerini.

Ministrul de stat Haris Paboukis a declarat, recent, pentru Reuters, că este precaut în privinţa unei implicări externe şi a pus sub semnul întrebării oportunitatea predării controlului companiilor elene unor manageri străini, care "nu cunosc sistemul de conducere al acestora şi nu ştiu cum să administreze problemele sociale şi politice".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici