Mâncarea în România, mai scumpă decât în Cehia şi Ungaria. Un român cheltuie lunar pe alimente 146 de euro

  • Un român cheltuie în medie pe lună 146 de euro pentru a-şi cumpăra alimente, de la pâine la carne şi de la legume-fructe la dulciuri.
  • Suma este cea mai mare din regiune, cu 25% peste valoarea din Cehia şi cu 55% peste cea din Ungaria, scrie Ziarul Financiar.
Urmărește
1260 afișări
Imaginea articolului Mâncarea în România, mai scumpă decât în Cehia şi Ungaria. Un român cheltuie lunar pe alimente 146 de euro

Cel mai „ieftin“ coş de cumpărături în supermarket este întâlnit în Bulgaria, care este de altfel şi cea mai săracă ţară din UE, urmată de România pe penultimul loc în clasament. Un locuitor al ţării vecine de la sud de Dunăre cheltuie în medie lunar doar 82 de euro pentru a-şi asigura necesarul de mâncare, arată calculele făcute de ZF pe baza datelor oferite de compania de cercetare Euromonitor. Cifrele sunt aferente anului 2020, cel mai recent an pentru care există date. Ele sunt în continuare relevante dat fiind că ilustrează o situaţie regională şi pun România în perspectivă.

Este adevărat că inflaţia este astăzi una dintre principalele probleme locale şi globale deopotrivă, însă acest fenomen s-a acutizat în special în 2022, când antreprenorii şi executivii din retail şi FMCG spun că preţurile au crescut la raft şi cu 10%.

La nivelul lui 2021 însă, preţurile nu au fost cu mult diferite de cele din anul anterior, astfel că valoarea coşului de cumpărături nu trebuie să difere foarte mult de datele Euromonitor. La finalul acestui an însă, situaţia ar putea arăta diferit, dat fiind că deşi inflaţia este de aşteptat să se tempereze, ea nu se va mai întoarce prea curând la nivelurile „cuminţi“ de circa 2%.

Din totalul sumei lăsate la casele de marcat ale supermarketurilor şi hipermarketurilor pe mâncare, cea mai mare parte merge, în cazul românilor, către carne (circa 33% din total). Apoi, se află la egalitate pâinea şi produsele de panificaţie, legumele şi lactatele (inclusiv ouă), fiecare „mâncând“ 15-16% din buget.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici