- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (16.07.2024, 22:57)
- Cosmin Pirv
Marcel Boloş, despre deficitul excesiv: Strategia propusă de România este o ajustare pe 7 ani
Strategia propusă de România este o ajustare pe 7 ani, timp în care trebuie să realizăm cel puţin reformele asumate prin PNRR, susţine marţi ministrul Finanţelor Marcel Boloş, în ceea ce priveşte procedura de deficit excesiv.
Urmărește
345 afișări
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a participat la reuniunea miniştrilor de Finanţe din UE, unde continuă lucrările privind semestrul european: „Astăzi, Consiliul a aprobat recomandări specifice fiecărei ţări privind politicile economice, sociale, de ocupare a forţei de muncă, structurale şi bugetare. De asemenea, se deschid proceduri de deficit excesiv pentru şapte state membre: Belgia, Franţa, Italia, Ungaria, Malta, Polonia şi Slovacia”.
Ministrul aminteşte că, pe baza rezultatelor economice din 2019, România a intrat şi ea în această procedură, din martie 2020.
Marcel Boloş spune că, în cadrul pachetului de toamnă al Semestrului european, Comisia urmează să propună recomandări pentru ca statele să iasă din procedura de deficit excesiv, inclusiv pentru România, în condiţiile noului cadru de guvernanţă economică aprobat în această primavară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
„Pentru noi, ca şi în cazul celorlalte state membre, traiectoria de ajustare va depinde de momentul şi conţinutul planului de ajustare, pe care trebuie să îl finalizăm toamna aceasta. Ajustarea se poate face pe 4/5 sau pe 7 ani, dacă ne asumăm reforme şi investiţii. Strategia propusă de România este o ajustare pe 7 ani, timp în care trebuie să realizăm cel puţin reformele asumate prin PNRR. Nivelul ridicat al investiţiilor publice, respectiv al cofinanţărilor (60% în cazul infrastructurii de transport, în noile condiţii ale exerciţiului 2021-2027) de anul acesta şi următorii ani, duc la un necesar de finanţare pentru care este nevoie de această abordare pe termen mediu şi lung”, afirmă ministrul.
El adaugă că ajustarea deficitului bugetar nu poate fi ingorată, însă, în acest proces, „trebuie să ne asigurăm că nu sacrificăm investiţiile esenţiale pentru dezvoltarea economică a României”.
„Fără investiţii strategice în infrastructură, educaţie, sănătate, inovaţie, nu vom putea asigura competitivitatea economiei României pe termen mediu şi lung. De aceea, în strategia de ajustare a deficitului bugetar, este imperativ să protejăm aceste investiţii şi să susţinem mediul de afaceri. Este un echilibru delicat, dar necesar pentru a asigura prosperitatea şi stabilitatea economică pe termen lung. Contextul în care România are în curs de implementare proiecte aferente politicii de coeziune 2021-2027 (46 miliarde euro), PNRR (peste 40 de miliarde euro, incluzând cheltuielile de cofinanţare), cât şi programele naţionale de investiţii (10 miliarde euro – Anghel Salingy, investiţiile implementate la nivelul CNI) ridică provocări fiscal-bugetare, prin care Coalitia de Guvernare trebuie să ajusteze deficitul bugetar, astfel încât să continue asigurarea acestor proiecte de investiţii şi să valorifice efectele de multiplicare. Această abordare va duce România într-o altă etapă, de la statutul de ţară în curs de dezvoltare către statul unei economii mature”, a mai spus ministrul, într-o postare pe Facebook.
El a precizat că le-a spus reprezentanţilor CE cât se poate de clar: „această ajustare a deficitului nu înseamnă că vom face tăieri drastice, nici că vom propune creşteri de taxe şi impozite care să afecteze oamenii şi mediul de afaceri. Nu! Vrem să facem schimbări echilibrate pentru a optimiza cheltuielile şi a creşte eficienţa în colectarea veniturilor”.
„Astăzi, la întâlnirea cu reprezentanţii CE a fost solicitată o analiză de detaliu privind sistemul de cheltuieli publice la nivelul instituţiilor şi companiilor cu capital de stat, posibilitatea îmbunătăţirii gradului de colectare a veniturilor încasate la buget, reducerea gap-ului de TVA şi continuarea implementării măsurilor de digitalizare şi de combatere a evaziunii fiscale pe perioada ajustării deficitului bugetar. De asemenea, vom prezenta şi o analiză de profunzime a sistemului de venituri publice, inclusiv a veniturilor rezultate din exploatarea resurselor naturale şi o valorificare adecvată a activelor statului. Concluzia pe care am împărtăşit-o cu reprezentanţii European Commission este că prin măsuri echilibrate şi strategice putem reduce deficitul bugetar, fără a sacrifica investiţiile esenţiale pentru sănătatea economică a României. Pe termen mediu (2025-2027), în viziunea oficială, creşterea economică prognozată a României poate ajunge în jur de 3,0 până la 4,0%, dacă raportul dinamicilor consum-investiţii este favorabil celor din urmă”, a încheiat Marcel Boloş.
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump