Jamaica ocupă prima poziţie în clasamentul celor mai vulnerabile state emergente, fiind urmată de Ucraina, Kazahstan şi Bulgaria, potrivit unui raport al Fitch, care analizează evoluţia economiilor emergente.
Totuşi, România este mai vulnerabilă la şocurile emergente decât Kenya, Republica Moldova şi Estonia.
Rata anuală a inflaţiei în România s-a plasat, în luna martie, la 8,63%, maximul din ultimii doi ani, dar s-a redus în mai la 8,46%. Totuşi, mulţi analişti anticipează că inflaţia va atinge un maxim în luna iulie, când vor intra în vigoare majorări ale preţurilor la gaze naturale şi energie.
Fitch Ratings consideră că perspectiva economiei şi sectorul de creditare al pieţelor emergente se deteriorează, în principal din cauza accelerării rapide a inflaţiei.
"Principalul pericol pentru stabilitatea financiară şi macroeconomică este în multe state emergente accelerarea inflaţiei, mai degrabă decât consecinţele limitării creditării la nivel global", a declarat David Riley, director operaţional al grupului pentru state suverne din cadrul Fitch.
Fitch a revizuit, în luna ianuarie, în scădere, de la "stabil" la "negativ", perspectiva ratingurilor acordate României pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă naţională. Calificativele au fost reafirmate la "BBB", pentru datoriile pe termen lung în valută, şi la "BBB plus", pentru cele în lei.
Totuşi, Fitch menţionează că există puţine indicii, în România şi Bulgaria, referitoare la o încetinire a activităţii economice şi a extinderii creditării, dar şi privind o corecţie a dezechilibrelor macroeconomice.
Agenţia previzionează că pieţele emergente vor înregistra un ritm de creştere economică de 6,2% în acest an, comparativ cu nivelul de 7,2% înregistrat în 2007.
Fitch anticipează un declin de aproape 30% al intrărilor nete de capital în economiile emergente în acest an. Rezervele semnificative de monede străine ar trebui să protejeze majoritatea ţărilor emergente de dificultăţile de obţinere a finanţării externe, în timp ce unele dintre statele cu cele mai mari deficite de cont curent, precum Bulgaria, Letonia, România, Lituania şi Turcia, vor continua să atragă investiţii străine directe semnificative, care reprezintă cea mai stabilă sursă de finanţare externă.