Pentru prima dată, Marea Britanie va face publice cetățeniile infractorilor străini, în cadrul unui plan ce urmează să fie prezentat oficial în curând.
Inițiativa vine la cererea noii ministre de interne, Yvette Cooper, care ar fi cerut oficialilor să publice datele, inclusiv tipurile de infracțiuni comise, până la sfârșitul anului. Românii se numără printre cele mai frecvente naționalități implicate în fapte penale.
Potrivit datelor citate de The Guardian, la finalul anului trecut, peste 19.000 de infractori străini așteptau deportarea, față de aproape 18.000 la momentul în care Partidul Conservator a părăsit guvernarea, pe 4 iulie 2024.
O sursă din Ministerul de Interne a declarat că autoritățile britanice își doresc ca „publicul să fie mai bine informat despre criminalii străini, inclusiv de unde provin aceștia.”
Publicarea acestor informații a stârnit și reacții politice. Conservatorii, aflați în opoziție, au afirmat că măsura este rezultatul presiunii publice și politice asupra guvernului Laburist.
„Vom vedea în sfârșit realitatea grea că migrația în masă alimentează infracționalitatea în țara noastră. Sincer, publicul merita să știe asta cu mult timp în urmă”, a declarat Robert Jenrick, ministru al justiției din umbră.
Conform legislației, cetățenii străini condamnați la cel puțin 12 luni de închisoare cu executare sunt supuși expulzării automate. În plus, ministrul de interne are autoritatea de a decide expulzarea chiar și în cazul unor pedepse mai scurte, dacă prezența individului „nu este favorabilă binelui public.”
Creșterea numărului de infractori străini care așteaptă deportarea este pusă pe seama mai multor factori: eliberări anticipate din cauza supraaglomerării închisorilor, instabilitate în țările de origine care îngreunează expulzarea, dar și contestații bazate pe drepturile omului.
Potrivit datelor ce urmează să fie publicate, cele mai frecvente naționalități în rândul infractorilor străini sunt: albanezii, românii și polonezii. Printre infracțiunile predominante comise de aceștia se numără producția de droguri, furturile, tâlhăriile și actele de violență.
„Vrem să ne asigurăm că publicul este mai bine informat cu privire la numărul de infractori străini care așteaptă expulzarea, de unde sunt aceștia și despre infracțiunile pe care le-au comis.”, a declarat o sursă din ministerul britanic.