- Home
- Economic
- LONDRA, (20.03.2013, 11:17)
- Vlad Popescu
Marea Britanie a trimis 1 milion de euro cash în Cipru, pentru soldaţi şi angajaţii guvernamentali
Guvernul Marii Britanii a trimis 1 milion de euro cash în Cipru pentru cei peste 3.000 de soldaţi şi angajaţi guvernamentali britanici care locuiesc împreună cu familiile lor pe insula mediteraneană şi ar putea avea probleme financiare din cauza crizei bancare.
![Imaginea articolului Marea Britanie a trimis 1 milion de euro cash în Cipru, pentru soldaţi şi angajaţii guvernamentali](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/10678682/1/euro-thomas-dan.jpg?width=560)
Marea Britanie a trimis 1 milion de euro cash în Cipru, pentru soldaţi şi angajaţii guvernamentali (Imagine: Thomas Dan/ Mediafax Foto)
Ministerul Apărării din Marea Britanie notează într-un comunicat că banii vor fi utilizaţi pentru a acorda împrumuturi de urgenţă soldaţilor şi angajaţilor guvernamentali britanici din Cipru care nu vor reuşi să îşi acceseze conturile, potrivit CNN Money.
Băncile din Cipru sunt închise de sâmbătă, după ce oficialii zonei euro şi guvernul cipriot au convenit o taxă fără precedent asupra depozitelor bancare pentru a finanţa un acord de bailout.
În urma deciziei, bancomatele au fost luate cu asalt de locuitori şi au fost golite rapid.
Ministrul britanic al Finanţelor, George Osborne, a declarat că guvernul va compensa toţi soldaţii şi angajaţii guvernamentali britanici din Cipru afectaţi de taxa specială asupra depozitelor.
Ministerul Apărării va redirecţiona începând din martie remuneraţia soldaţilor şi angajaţilor din Cipru către conturi bancare din Marea Britanie.
Taxa propusă, respinsă marţi seară de parlamentul cipriot, ar afecta numai conturile bancare constituite în Cipru, nu şi la sucursalele din străinătate ale băncilor cipriote.
Marea Britanie are două baze militare în Cipru, locaţie strategică în estul Mării Mediterane.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22682869/1/8b61acd3-cc1f-42d5-bdfb-1514c4b54c41.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=10678682&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe