- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Marile bănci din zona euro se vor întâlni pentru a discuta despre datoriile Greciei
Marile bănci din zona euro se vor întâlni miercuri la Paris pentru a încerca să ajungă la un acord cu autorităţile europene în privinţa participării investitorilor la o rostogolire a datoriilor suverane ale Greciei, potrivit cotidianului britanic Financial Times.
Marile bănci din zona euro se vor întâlni pentru a discuta despre datoriile Greciei (Imagine: Shutterstock)
Surse apropiate situaţiei au afirmat că o nouă propunere ar reduce povara financiară asupra Greciei, îmbunătăţind termenii planului iniţial, prin care băncile ar fi rostogolit, pe o perioadă de 30 de ani, jumătate din investiţiile în obligaţiuni ale statului elen cu scadenţă în următorii trei ani.
Băncile s-au reunit săptămâna trecută, sub auspiciile Institutului pentru Finanţe Internaţionale, într-un efort de a stabili termenii implicării sectorului privat. Ca bază pentru negocieri a fost utilizat un plan alcătuit de federaţia sectorului bancar din Franţa şi susţinută de preşedintele Nicolas Sarkozy.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022
-
Macron: Europa se îndreaptă spre un război tarifar cu SUA şi China
-
Industria criptomonedelor este în extaz după victoria lui Donald Trump. Bitcoin, la noi maxime istorice
Potrivit planului, datoria rostogolită ar fi avut o dobândă limitată la 8%, incluzând o rată de bază de 5,5% şi un cupon suplimentar de 2,5%, care ar varia în funcţie de evoluţie economiei Greciei.
A existat, de asemenea, un plan prin care guvernul elen ar fi fost obligat să cumpere obligaţiuni cu rating maxim, cel mai probabil emise de Fondul European pentru Stabilitate Financiară, ca poliţă de asigurare împotriva intrării în incapacitate de plată. Echivalentul a 20% din datoriile statului cu maturitate în următorii trei ani ar fi fost incluse într-un fond de garanţii.
În timp ce guvernul de la Paris a susţinut planul francez, alte state, oficiali europeni şi negociatori eleni s-au plâns că termenii acestuia sunt prea limitaţi. Instituţiile financiare germane, care au afirmat că perioada de 30 de ani este prea lungă, au anunţat că ar rostogoli doar 3,2 miliarde de euro.
Două elemente cheie ale planului francez - cuponul şi procentajul datoriei care ar urma să fie rostogolit - vor fi schimbate, au afirmat două surse apropiate situaţiei.
Potrivit noii forme propuse, dobânda ar coborî până la 5,76%, iar cuponul de bază ar varia în funcţie de dobânda Euriobor la trei luni, în prezent de 1,56%, la care s-ar adăuga o marjă de 1,7% pe an, potrivit unei surse apropiate situaţiei. Cuponul suplimentar va fi limitat la 2,5% şi ar fi bazat pe inflaţia din Grecia şi nu pe evoluţia economică.
Ţinta de 50% pentru valoarea datoriilor rostogolite ar putea fi majorată până la 70%, au spus negociatorii. Politicienii susţin o rostogolire de către sectorul privat a unor datorii de 30 de miliarde de euro din totalul de circa 100 de miliarde de euro cu scadenţă până în 2014. Participarea este, însă, voluntară, astfel că nici măcar rostogolirea a 70% din datoriile scadente de către băncile care vor participa nu ar reprezenta, în mod cert, 30 de miliarde de euro.
Băncile, asigurătorii şi fondurile de pensii din Franţa şi Germania sunt cei mai mari investitori în datorii ale Greciei, cu aproximativ 30 miliarde de euro în total. Nu este, însă, clar ce procentaj din această sumă ajunge la scadenţă până în 2014.
Surse apropiate negocierilor au avertizat că au fost propuse şi alte mecanisme pentru problema restructurării datoriei statului elen, inclusiv o variantă franceză pentru o rostogolire pe cinci ani. Planul francez privind rostogolirea datoriilor pe 30 de ani rămâne, cu unle modificări, cea mai probabilă bază a negocierilor, au spus sursele.
Informaţia vine în contextul unui avertisment al Moody's, potrivit căruia băncile care rostogolesc datorii pe 30 de ani vor trebui să constituie provizioane. Evitarea unor astfel de provizioane este o cerinţă importantă pentru ajungerea la un acord, susţin bancherii.
Luni, agenţia de rating Standard&Poor's a afirmat că planul francez va determina o retrogradare a Greciei în categoria "default selectiv", un alt obstacol pentru implmentarea propunerii. Liderii politici şi bancherii au minimalizat impactul anunţului S&P ca fiind doar temporar.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO