Marile companii de stat vor avea manageri profesionişti din ultimul trimestru al acestui an

Guvernul şi FMI au stabilit pentru sfârşitul lunii septembrie sau finele anului noile termene de numire a managerilor profesionişti la câteva companii de stat, printre care Electrica Furnizare, Romgaz şi Transgaz.

Urmărește
442 afișări
Imaginea articolului Marile companii de stat vor avea manageri profesionişti din ultimul trimestru al acestui an

Marile companii de stat vor avea manageri profesionişti din ultimul trimestru al acestui an (Imagine: NorthFoto)

Compania Electrica Furnizare va avea director general până la sfârşitul lunii septembrie, iar la Romgaz, Nuclearelectrica şi Transgaz vor fi selectaţi administratori şi directori generali până la sfârşitul anului, se arată în memorandumul de politici economice şi fiscale asumat de Guvern faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Electrica Furnizare urmează să fie privatizată la începutul anului viitor.

Termenele iniţiale pentru selectarea noilor conduceri la mai multe companii de stat au fost stabilite pentru începutul acestui an, dar au fost decalate aproape lunar. Cel mai recent termen avansat de Guvern pentru numirea noilor directori a fost luna iulie.

Printre companiile care urmau să aibă conducere profesionistă se număra şi Hidroelectrica, dar procedura a fost amânată întrucât producătorul de electricitate a intrat în insolvenţă, în luna iunie.

"Pentru Hidroelectrica, numirea unui director general va fi făcută imediat după ce compania va ieşi din insolvenţă", se spune în document.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI să schimbe directorii unor companii de stat cu manageri profesionişti, prin procese de selecţie bazate pe competenţă.

Tot până la finele lunii septembrie va fi selectată conducerea şi Consiliul de Administraţie la Complexul Energetic Oltenia, cu ajutorul unei firme independente de resurse umane.

De asemenea, procesul de recrutare a conducerii profesioniste vizează şi 11 companii controlate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

"La companiile din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a fost angajată o firmă de resurse umane care va selecta candidaţi calificaţi pentru consiliile de administraţie şi conducerile a 11 societăţi din portofoliu, inclusiv la CFR Călători şi CFR Infrastructură. Vom desemna noi echipe profesioniste de conducere până la finele lunii septembrie", se mai spune în memorandum.

În septembrie 2011 Guvernul şi FMI au convenit să numească manageri privaţi la 15 companii de stat, în 2011 şi 2012, la companiile Poşta Română, Tarom, CFR Marfă, Electrificare CFR, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare, Hidroelectrica, Romarm şi Oltchim.

Pentru selectarea managerilor profesionişti, Ministerul Economiei a încheiat în octombrie 2011 un acord cu firma de recrutare Pedersen & Partners.

În 31 mai 2012 contractul dintre cele două parţi a încetat "în condiţii amiabile". Pedersen & Partners anunţa, la acea dată, că acordul a încetat din cauza intenţiei Ministerului Economiei de a derula procesul printr-o altă modalitate decât cea prevăzută la semnarea contractului.

Ministerul Economiei a anunţat în luna iulie că a început procedura de selectare a consultanţilor care vor recruta manageri profesionişti pentru 47 de companii de stat şi că vrea astfel să implice tehnocraţii în "administrarea bogăţiei naţionale".

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, afirma, la începutul lunii iulie, că procedurile de numire a noilor conduceri la companiile Romgaz, Transgaz, Nuclearelectrica şi Transelectrica vor fi încheiate până cel târziu la 25 iulie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici