Mario Draghi, înjurat de o protestatară, care a urcat pe biroul lui, în cursul unei conferinţe – VIDEO

Publicat: 15 04. 2015, 16:19
Actualizat: 24 10. 2021, 06:37

O manifestantă a întrerupt conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Mario Draghi, în oraşul german Frankfurt.

Femeia a urcat pe biroul preşedintelui BCE, a aruncat cu confetti şi cu bucăţi de hârtie, a rostit înjurături şi a strigat „Jos dictatura BCE„, în sala de conferinţe a Eurotower.

Mario Draghi a părăsit sala câteva minute, timp în care forţele de ordine au imobilizat-o şi au evacuat-o pe protestatara violentă.

Nimeni nu a fost rănit.