„Raţiunile tehnocratizării au condus la modificarea procedurii de numire a Plenului Consiliului Concurenţei. Astfel, numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenţei se va face la propunerea Colegiului Consultativ de către Preşedintele României, cu avizul Guvernului şi după audierea candidaţilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului”, se arată într-un comunicat transmis de Consiliul Concurenţei.
Anterior, numirea se facea tot de către preşedinte, dar la propunerea Guvernului.
Colegiul Consultativ reprezintă un organism nepermanent, format din reprezentanţi ai mediului universitar de concurenţă, ai mediului de afaceri şi ai asociaţiilor de protecţie a consumatorilor sau din alte persoane cu prestigiu din domeniul economic, juridic sau al concurenţei, menţionează Consiliul Concurenţei.
Plenul Consiliului Concurenţei este format din 7 membri, cu un mandat de 5 ani. Noua lege a concurenţei intră în vigoare joi, 14 iulie.