"Lista a fost revizuită şi vom vinde la bursă participaţiile de la opt companii, societăţi viabile şi care se înscriu în criteriile impuse de legislaţia pieţei de capital", a declarat pentru MEDIAFAX directorul Direcţiei Privatizare şi post-privatizare din Ministerul Transportului, Dragoş Tănăsoiu.
El a arătat că listarea se va realiza prin oferte publice secundare de vânzare, pentru pachete reprezentând 5% din capitalul celor opt societăţi.
Iniţial, Ministerul Transporturilor a introdus printre societăţile care urmează să fie listate la bursă şi Metrorex şi SAAF, dar decizia finală priveşte companiile care deţin aeroporturile Otopeni şi Băneasa, Aeroportul Mihail Kogălniceanu, Aeroportul Traian Vuia -Timişoara, Administraţia Canalelor Navigabile, Administraţia Porturilor Dunării Maritime, Administraţia Porturilor Dunării Fluviale şi Administraţia Porturilor Maritime.