Ministru liberal, la „judecată” în Parlament. Deputaţii au început dezbaterea moţiunii simple “Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte! ”
Ministrul Ştefan este acuzat, în moţiunea simplă iniţiată de PSD, prin care i se cere demisia, de fals în acte publice, “neanchetat încă de organele abilitate, din motive greu de înţeles”.
“Dacă marele dramaturg Ion Luca Caragiale ar fi trăit în zilele noastre, cu certitudine ar fi găsit în ministrul
Potrivit social-democraţilor, Ion Ştefan şi-a început mandatul “cu un fals, de la care i se trage şi bine-cunoscuta poreclă de ministrul
″În cazul domnului
Potrivit documentului, ministrului Ion Ştefan i se mai reproşază că a redus Direcţia de integritate şi anti-corupţie ”la un rol minuscul”.
Şedinţa Camerei Deputaţílor este condusă de vicepreşedintele Florin Iordache.