"Privatizarea CFR Marfă va fi poate cea mai importantă privatizare a anului 2009. Am avut o întârziere şi aşteptăm de trei luni şi jumătate răspunsul CE. De când am venit eu (la conducerea Ministerului Transporturilor, n.r.) am ales consultantul, acesta a finalizat strategia de privatizare, şi am transmis-o Comisiei Europene", a afirmat Orban după un seminar organizat de Asociaţia Industriei Feroviare din România.
În luna martie, Orban a afirmat că ministerul va privatiza CFR Marfă prin licitaţie deschisă, metodă prin care va vinde integral participaţia statului la compania de transport feroviar de marfă, reprezentând 100% din capital, şi se aşteaptă ca preţul obţinut să fie de peste un miliard de euro.
El anunţa la acea dată că firmele Deloitte şi Boştină şi Asociaţii au finalizat strategia de privatizare a companiei şi au propus ministerului două variante.
"Ambele variante propuse de consultant vizează vânzarea în totalitate a pachetului de acţiuni deţinut de stat, prin licitaţie deschisă sau prin negociere directă", a spus, tot în martie, secretarul general al ministerului, Dragoş Tănăsoiu.
Potrivit instituţiei, procesul de privatizare va fi oprit dacă ofertele primite vor fi sub valoarea de un miliard de euro.