MDRT a semnat contracte de finanţare pentru amenajarea unei pieţe şi construcţia unui pod în Braşov

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a semnat vineri două contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional care prevăd construcţia unui pasaj rutier peste calea ferată şi amenajarea Pieţei Unirii din Braşov, valoarea totală a investiţiei fiind de 29,61 milioane lei.

Urmărește
30 afișări

Contractele, incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) al localităţii Braşov, au fost semnate de secretarul de stat în MDRT Răzvan Murgeanu, se arată într-un comunicat al Ministerului.

Pasajul rutier peste calea ferată are o valoare totală de 25,46 milioane lei, din care 18,57 milioane lei reprezintă finanţare nerambursabilă.

Construcţia pasajului, cu o lungime totală de 671,4 metri vizează asigurarea unei conexiuni rutiere rapide şi directe între Zona Economică Coresi - Cartierul Bartolomeu - viitorul Campus Universitar Genius, fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu prin reducerea consumului de carburanţi.

Amenajarea Pieţei Unirii va costa 5,4 milioane lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 4,14 milioane lei şi urmăreşte îmbunătăţirea infrastructurii pentru turism şi creşterea gradului de siguranţă a vizitatorilor şi a populaţiei din zonă prin modernizarea infrastructurii urbane.

"Evenimentele programate să se desfăşoare la Braşov în următorii ani trebuie să fie susţinute de o dezvoltare coerentă, bine gândită, pe baza proiectelor finanţate din surse nerambursabile şi din surse private, în aşa fel încât să ducă la îmbunătăţirea climatului socio-economic din întreaga zonă metropolitană", a declarat, într-un comunicat, Murgeanu.

Planul integrat de dezvoltare al Braşovului vizează crearea şi modernizarea infrastructurii de susţinere a afacerilor, dar şi a celei din domeniul turismului (inclusiv în vederea organizării de evenimente naţionale şi internaţionale culturale şi sportive), al cercetării, inovării şi transferului tehnologic în industria construcţiilor de maşini, aeronautică, sectorul energiilor regenerabile şi a prelucrării lemnului şi al sectorului logistic pentru transportul feroviar şi auto de mărfuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici