- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (11.07.2014, 17:15)
- Liviu Iancu
Meciurile de la Cupa Mondială aduc cu peste 15% mai mulţi clienţi la terase. Majoritatea preferă Germania
Meciurile de la Cupa Mondială din Brazilia au atras cu peste 15% mai mulţi clienţi pe terase, iar cele mai urmărite confruntări au fost cele ale Germaniei şi Braziliei, prima fiind apreciată pentru jocul ei, iar cea de-a doua antipatizată din cauza prestaţiilor slabe.

Meciurile de la Cupa Mondială aduc cu peste 15% mai mulţi clienţi la terase. Majoritatea preferă Germania (Imagine: Shutterstock)
"Meciurile au crescut cu peste 15% numărul de clienţi din baruri. Ar fi fost cu mult mai mulţi dacă ar fi jucat România", a declarat agenţiei MEDIAFAX Mugur Mihăescu, proprietarul PUB-ului St. Patrick din Centrul Istoric.
El a afirmat că cei mai mulţi clienţi au venit în baruri pentru meciurile Germaniei, simpatizată de public, dar şi pentru cele ale Braziliei, caz în care cei mai mulţi îşi doreau ca această echipă să piardă.
"N-a ţinut nici dracu cu Brazilia. Au mers penibil de la primul meci. Numărul clienţilor a depins foarte mult de meciuri: la Brazilia-Columbia şi Germania-Franţa a fost plin, iar la Belgia-Argentina au venit mai puţini. Cei care veneau la meciurile Braziliei voiau s-o vadă eliminată", a mai spus Mihăescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Restaurantul Kalimera Food & Travel din Centrul vechi a instalat la debutul Campionatului Mondial un proiector pe terasă, pentru ca meciurile să poată fi urmărite de clienţi.
"Am avut o creştere cu 20% a numărului de clienţi, datorită celor care au venit special pentru meciuri. Toată lumea a fost contra Braziliei, şi în meciul cu Mexic, şi în cel cu Chile, şi în cel cu Germania. Cei mai mulţi clienţi au preferat Germania, dintre toate echipele, apoi Olanda şi Argentina", a spus Cristian Pandele, directorul Kalimera Food & Travel.
El crede că cel mai mare succes la public l-ar fi avut o finală Germania-Olanda.
Şi orele la care s-au difuzat meciurile i-au ajutat pe proprietarii de terase.
"A fost mai bine că unele meciuri s-au jucat de la ora 23:00. În alte zile, în timpul săptămânii ne gândeam să închidem pe la miezul nopţii, dar la meciuri am avut clienţi până după ora 2:00. Cel mai mult s-a consumat bere. Succesul cel mai mare l-a avut meciul Brazilia-Germania. Înainte de meci m-a sunat unul dintre proprietarii restaurantului, care voia o masă la terasă, însă nu am putut să-i dau, pentru că erau rezervate absolut toate cele 80 de locuri", a adăugat Pandele.
Remus Nica, proprietarul barurilor Vintage, Finish şi Coco-Bongo din Centrul Vechi, spune, la rândul lui, că meciurile au adus clienţi în plus.
"Germania şi Olanda au fost preferatele publicului şi au atras cei mai mulţi clienţi. Dacă ar fi jucat România, creşterea ar fi fost mult mai mare", a spus Nica.
Cupa Mondială din Brazilia a început în urmă cu o lună şi se încheie duminică, cu finala dintre Germania şi Argentina.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului