Prima pagină » Economic » Adrem Invest a încheiat un contract de 18 mil lei cu E.ON Gaz Distribuţie pentru citirea contoarelor

Adrem Invest a încheiat un contract de 18 mil lei cu E.ON Gaz Distribuţie pentru citirea contoarelor

Adrem Invest Bucureşti a încheiat cu E.ON Gaz Distribuţie un contract pe trei ani, în valoare de 18 milioane lei (4,3 milioane euro), pentru citirea contoarelor de gaze din nouă judeţe din Transilvania, a declarat vicepreşedintele companiei de inginerie tehnologică, Corneliu Bodea.
10 mai 2011, 12:16, Economic

„Am semnat contractul cu E.ON pe trei ani, cu o valoare de şase milioane de lei anual, şi am preluat acest serviciu la 1 mai. Peste trei ani, E.ON va organiza o nouă licitaţie, pe care sperăm să o câştigăm, pentu că vrem să avem o relaţie de lungă durată cu E.ON”, a afirmat Bodea într-o conferinţă de presă.

Prin contractul cu E.ON, firma Adrem Invest va prelua şi 102 angajaţi ai distribuitorului de gaze şi va furniza serviciul de citire a contoarelor pentru 800.000 de clienţi.

Compania Adrem Invest a avut anul trecut o cifră de afaceri de 74,8 milioane de lei, cu 70% mai mare faţă de 2009, şi peste aşteptările acţionarilor.

„Noi ne aşteptam la o creştere cu 60% a cifrei de afaceri în 2010. Nişte proiecte noi şi unele încheiate la termen ne-au ajutat să creştem peste aşteptări. Cifra de afaceri din 2010 este dublă faţă de cea din 2008”, a afirmat Bodea.

El a adăugat că pentru acest an compania estimează de asemenea o creştere a afacerilor, dar nu a oferit detalii.

Adrem Invest are patru divizii specializate în ingineria proceselor, automatizări, servicii integrate şi energii regenerabile.

Firma are trei asociaţi persoane fizice, respectiv Adrian Bodea (45%), Corneliu Bodea (45%) şi Andreia Mihaela Beatrice Bodea (10%).