Guvernul acordă peste 90 milioane lei pentru alimentarea cu energie termică în 9 municipii

Publicat: 04 12. 2020, 16:44
Actualizat: 04 12. 2020, 16:46

Sumele alocate sunt: Constanţa – 25 milioane lei; Giurgiu – 5 milioane lei; Motru – 5 milioane lei; Brad – 5 milioane lei; Drobeta Turnu Severin – 10 milioane lei; Ploieşti – 13 milioane lei; Suceava – 10 milioane lei; Tulcea – 11 milioane lei; Focşani – 6,17 milioane lei.

Sumele sunt alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, ca urmare a solicitărilor formulate de autorităţile locale din cele 9 unităţi administrativ-teritoriale, fie pentru plata subvenţiei, fie pentru acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciului public de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat, aferent sezonului rece 2020-2021.