„Medicover are în construcţie un spital privat amplasat în zona de nord a capitalei, spital care va reuni cele mai solicitate specialităţi medicale şi chirurgicale. De asemenea, spitalul va beneficia de maternitate şi secţie de pediatrie. Investiţia pentru unitatea medicală se cifrează la 20 de milioane de euro”, se arată într-un comunicat al companiei.
Reprezentaţii companiei declarau în luna decembrie că Medicover vrea să deschidă un alt spital, pe lângă acesta, în următorii doi ani.
Grupul Medicover, care include lanţul de centre medicale şi laboratoarele Synevo, estimează că va avea în acest an o cifră de afaceri de 30-35 de milioane de euro, în creştere cu 22% faţă de anul 2010.
Potrivit declaraţiilor anterioare ale oficialilor companiei, Medicover şi-ar putea dubla cifra de afaceri din România în patru-cinci ani, în urma investiţiilor pe care le va derula în perioada următoare.
Medicover România face parte din grupul suedez cu acelaşi nume, prezent în şase state din Europa Centrală şi de Est. În România, Medicover are peste 70.000 de abonaţi din 1.500 de companii. Centrele Medicover sunt localizate în Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Focşani, Iaşi, Ploieşti, Timişoara şi Braşov.