În jurul orei 16:30, euro era cotat pe piaţa interbancară la 4,2100 – 4,2130 lei/euro, în creştere cu circa un ban faţă de cotaţiile de la finele sesiunii anterioare, de 4,2000 – 4,2020 lei/euro.
Primele tranzacţii de marţi au fost realizate la 4,2000 – 4,2030 lei/euro, iar în prima oră a şedinţei cursul a urcat la 4,2040 – 4,2070 lei.
În prima parte a zilei, leul a înregistrat oscilaţii reduse în raport cu euro, aproape de 4,21 lei/euro, iar decizia Băncii Centrale de diminuare a ratei dobânzii de politică monetară nu a influenţat semnificativ cursul de schimb.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, marţi, să reducă dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, de la 9% la 8,5% pe an, şi să coboare ratele rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru valută de la 35% la 30% din pasivele băncilor cu scadenţă sub doi ani.
BNR a anunţat o rată de referinţă de 4,2096 lei/euro, în scădere cu 0,2 bani faţă de cotaţia zilei precedente, de 4,2116 lei/euro. Pentru dolar, Banca Centrală a afişat un curs de 2,9232 lei/dolar, în scădere cu 2,57 bani faţă de cursul publicat marţi, de 2,9489 lei/dolar.
Băncile comerciale au afişat, marţi, dobânzi de 8,83 – 8,73% pentru depozitele cu scadenţa la o zi, în creştere faţă de ratele de luni, de 8,39 – 8,89%, în timp ce dobânzile pentru plasamentele cu scadenţa la o săptămână au coborât de la 8,54 – 9,04% la 8,30 – 8,80%.