Prima pagină » Economic » Raiffeisen International va relaxa condiţiile de creditare în fostele ţări comuniste din Europa

Raiffeisen International va relaxa condiţiile de creditare în fostele ţări comuniste din Europa

Grupul austriac Raiffeisen International, a doua mare bancă din Europa Centrală şi de Est, prezentă şi în România, va relaxa condiţiile de creditare în fostele ţări comuniste din Europa, în condiţiile în care economiile şi valutele din regiune s-au stabilizat.
Raiffeisen International va relaxa condiţiile de creditare în fostele ţări comuniste din Europa
28 sept. 2009, 14:43, Economic

Politicile restrictive introduse după colapsul băncii americane Lehman Brothers au fost relaxate în unele din cele 17 state în care Raiffeisen este prezentă, a declarat directorul financiar al instituţiei de credit austriece, Martin Gruell.

Oficialul a precizat că avansul creditului regional va reveni la peste 10%, însă nu va reuşi să se ridice la nivelurile maxime înregistrate anterior din cauza condiţiilor de creditare mai stricte şi a cerinţelor mai severe pentru capitalul băncilor.

„Imediat după criza Lehman Brothers am înăsprit regulile de acordare a împrumuturilor, iar acum le relaxăm în statele ale căror economii, potrivit estimărilor noastre, îşi vor reveni mai repede”, a precizat Gruell.

Statele care se bucură de un grad mai mare de încredere din partea Raiffeisen sunt Cehia, Polonia, Slovacia şi, în particular, Slovenia, iar Ucraina şi Ungaria sunt ţările cu cele mai sumbre perspective, a spus oficialul.

El a avertizat că mediul de afaceri din sectorul bancar este caracterizat de creşterea creditelor neperformante, fenomen care va continua şi anul viitor.

Grupul austriac controlează în România companiile Raiffeisen Bank, Raiffeisen Leasing, Raiffeisen Capital & Investment, Raiffeisen Asset Management, Raiffeisen Investment România şi Raiffeisen Banca pentru Locuinţe.