Merkel acuză SUA de nerespectarea acordurilor privind creditarea companiilor
Cancelarul german Angela Merkel a acuzat, vineri, Statele Unite de nerespectarea acordurilor internaţionale privind acordarea de împrumuturi pentru companii, în detrimentul celor europene.
Cancelarul german Angela Merkel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Pentru a depăşi criza internaţională, sarcina noastră este de a fixa reguli comune în cadrul comunităţii internaţionale şi de a ne asigura că toată lumea le respectă", a afirmat oficialul german într-un discurs ţinut la o fundaţie de caritate germană, în landul Renania de Nord - Westphalia.
Cancelarul a dat ca exemplu acordurile internaţionale Basel II, destinate unei mai bune înţelegeri a riscului bancar, inclusiv a celui de credit sau a cerinţelor de capital. Acordurile respective, încheiate în 2004, nu au fost aplicate încă de Statele Unite, a adăugat Merkel.
"Am negociat acordul Basel II împreună. Însă când a intrat în vigoare, Statele Unite nu l-au respectat", a spus cancelarul.
Liderul executivului german a afirmat că problema va fi abordată la următoarea reuniune la nivel înalt a G20, în luna septembrie, în SUA.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO