Mesajul lui Klaus Iohannis, transmis firmelor de top din România

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis, miercuri, un mesaj cu ocazia celei de-a 31-a ediţii a Topului Naţional al Firmelor Private din România, în cadrul evenimentului organizat la Ateneul Român de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

Urmărește
683 afișări
Imaginea articolului Mesajul lui Klaus Iohannis, transmis firmelor de top din România

Mesajul lui Klaus Iohannis, transmis firmelor de top din România

Klaus Iohannis a felicitat Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii şi pe toţi întreprinzătorii din România pentru munca şi performanţele pe care le au şi care sunt extrem de importante pentru dezvoltarea noastră economică.

„Pe fondul incertitudinilor din ultimii ani, eforturile dumneavoastră sunt cu atât mai relevante şi merită apreciate şi sprijinite. Aţi contribuit semnificativ la redresarea post-pandemie, prin implicarea dumneavoastră susţinută. În prezent, actualitatea geopolitică este marcată de un nou conflict armat în Orientul Mijlociu, suprapus peste cel în derulare din vecinătatea noastră. Se intensifică astfel riscurile şi la adresa economiei, deja fragilizată de crize multiple. Acest context induce probabilităţi sporite ca dinamica economică globală să încetinească şi mai mult, iar simptomele recesioniste să accentueze problemele bugetare şi sociale, cu riscuri sporite în planul sustenabilităţii”, a transmis Klaus Iohannis.

Potrivit preşedintelui, România va continua să înregistreze o creştere economică susţinută, mult peste media Uniunii Europene în acest an.

„În plan financiar, după stagnarea inflaţiei din luna august, trendul dezinflaţionist continuă prin coborârea inflaţiei sub 9% începând din luna septembrie. În această privinţă, sunt conştient de preocupările mediului antreprenorial, mai ales că numeroşi întreprinzători mici şi mijlocii sunt îngrijoraţi de povara inflaţiei. Ştiu, de asemenea, că măsurile fiscale recent adoptate nu au fost tocmai bine primite de către mediul de afaceri”, a mai spus Iohannis.

Preşedintele a precizat, însă, că are încredere că Guvernul va lua în considerare reglajele necesare, acolo unde acestea se impun, şi va adopta măsuri care să menţină România competitivă în plan fiscal, pentru a atrage în continuare investiţii productive, în beneficiul economiei.

„Consolidarea finanţelor publice, conformarea fiscală şi colectarea sporită a veniturilor la bugetul de stat, performanţa aparatului administrativ şi eficienţa serviciilor publice reprezintă condiţii esenţiale ale unui stat modern, de tip european, aşa cum ne dorim să fie statul român. În acest sens, mesajul către dumneavoastră este de a continua să construim împreună cu responsabilitate. Avem nevoie de stabilitate financiară şi de consolidare bugetară, nu doar prin prisma angajamentelor României în faţa forurilor europene, ci ca politici sănătoase şi sustenabile, impuse de neajunsurile şi dezechilibrele bugetare acumulate din trecut. Trebuie să fim cu toţii realişti că multiplele crize au accentuat vulnerabilităţile structurale ale bugetului şi ale economiei noastre. În aceste vremuri se văd mai clar limitele unui model de politică economică axat mai degrabă pe consum, şi nu pe investiţii, orientat mai mult pe termen scurt decât pe termen lung”, a mai spus Klaus Iohannis.

Preşedintele a mai afirmat că România se află în plin proces de implementare a reformelor şi investiţiilor incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Multe dintre măsuri, îndelung amânate, au devenit astăzi imperios necesare, nu doar ca angajamente asumate, ci şi ca oportunităţi de modernizare a administraţiei şi a economiei noastre, potrivit lui Iohannis.

„Reformele şi investiţiile prevăzute în PNRR vor duce la o administraţie mai eficientă, mai aproape de contribuabil, şi la progrese importante în domenii precum infrastructura de transport, sistemul energetic, educaţie, sănătate şi bună guvernare. De aceea, absorbţia fondurilor europene este un obiectiv naţional esenţial, deoarece fondurile europene au un rol cheie în susţinerea creşterii economice a României. Avem deja experienţa a două perioade de programare şi suficient potenţial încă nevalorificat în sectoare competitive precum agri-business, IT&C, industria petrochimică sau turism. În ciuda multiplelor oportunităţi, am observat totuşi o scădere a numărului de întreprinzători mici şi mijlocii care intenţionează să acceseze fonduri structurale. De aceea, vă încurajez să priviţi fondurile europene drept cea mai ieftină sursă de finanţare a afacerilor dumneavoastră! În acest sens, Guvernul, împreună cu autorităţile locale, trebuie să facă toate demersurile necesare pentru facilitarea absorbţiei fondurilor europene disponibile pentru mediul de afaceri. Iar dumneavoastră, reprezentanţii IMM-urilor, să îndemnaţi continuu întreprinzătorii către programele cu finanţare europeană, în interesul afacerilor mici şi mijlocii din România. De asemenea, angajatorii sunt deosebit de preocupaţi de situaţia calificărilor profesionale pe piaţa muncii. Consider că această problemă trebuie privită ca parte integrantă a unei politici educaţionale cu caracter strategic pentru economia noastră. În acest sens, autorităţile statului şi mediul antreprenorial pot identifica împreună măsuri de pregătire şi de atragere a resursei umane calificate. Implicarea dumneavoastră în formarea tinerilor este determinantă pentru funcţionarea unei pieţe a muncii dinamice şi competitive în România”, a mai susţinut Klaus Iohannis în mesajul său.

Potrivit acestuia, este esenţială intensificarea dialogului între autorităţi şi mediul de afaceri, pe teme cu ample implicaţii pentru economia şi piaţa muncii, precum sprijinirea revenirii românilor în ţară sau găsirea unor răspunsuri adecvate la provocările scăderii demografice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici