Compania americană a precizat că va contesta legal această hotărâre. Potrivit deciziei CCI, WhatsApp trebuie să se abţină timp de cinci ani de la partajarea datelor utilizatorilor pentru scopuri publicitare cu alte aplicaţii Meta, iar Meta a fost sancţionată cu o amendă de 25,4 milioane de dolari pentru încălcări ale legii concurenţei legate de politica de confidenţialitate a WhatsApp din 2021.
Investigaţia asupra politicii de confidenţialitate a WhatsApp din 2021 a început în martie 2021, după ce aceasta a permis partajarea datelor între WhatsApp şi alte entităţi din cadrul Meta, provocând un val de critici la nivel global. CCI a spus că partajarea datelor colectate pe WhatsApp cu alte companii ale Meta nu poate constitui o condiţie pentru accesul utilizatorilor la serviciul WhatsApp în India.
Un purtător de cuvânt al Meta a declarat că actualizarea din 2021 nu a afectat confidenţialitatea mesajelor personale ale utilizatorilor şi că nu a fost pusă în pericol funcţionalitatea aplicaţiei sau conturile utilizatorilor.